2018-10-21 00:27


Legea a intrat în VIGOARE! Suspendarea înmatriculării unui VEHICUL fără ITP valabilă

 |  09:28
Legea a intrat în VIGOARE! Suspendarea înmatriculării unui VEHICUL fără ITP valabilă

Prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără Inspecţie Tehnică Periodică valabilă, precum şi dacă vehiculul nu a fost înscris pe numele propietarului de drept la 90 de zile de la achiziţionarea lui intră în vigoare de astăzi. De asemenea, staţiile ITP vor fi obligate să monteze camere de supraveghere în service-uri.

"Poliţiştii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului", a anunţat Poliţia, precizând că începând cu 20 mai vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice din România.

Astfel, după expirarea ITP-ului, înmatricularea va fi şi ea suspendată automat, online.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă. În cazul în care şoferul va fi găsit în trafic cu o maşină al cărei ITP este expirat, pe lângă amenda propriu-zisă vor fi reţinute şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie. În acest fel, şoferul nu va mai putea circula cu respectiva maşină, fiind nevoit să o mute cu ajutorul unei platforme.

Suspendarea înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care şoferii îşi vând maşinile, iar noii proprietari nu solicită autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

De asemenea, staţiile ITP vor fi obligate să monteze camere de supraveghere în service-uri, Registrul Auto Român obligându-le să păstreze imaginile timp de şase luni. Sistemul de supraveghere trebuie să conţină minim două camere de supraveghere şi un înregistrator digital.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-20

TAGURI: lege, suspendare inmatriculare, itp valabila,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
20 Mai 2018

Apreciați că actul normativ ar trebui să stabilească și suspendarea plății impozitului pentru vehiculul respectiv pe durata suspendării înmatriculării ?
ITP
20 Mai 2018

o lege nula din start pentru ca este neconstitutionala.numai niste cretini si mafioti puteau emite o asemenea aberatie.orice avocat poate ataca legea si va castiga.cei care au votat asa ceva fac parte din mafia service rar si au primit bani negrii pentru a vota o asemenea lege abuziva.incalca dreptul la proprietate,nu poti fi pedepsit de doua ori pt aceasi fapta plus ca este o aberatie sa platedti ceva care in mod abuziv nu esti lasat sa-l folosesti.codul rutier este abuziv.trebui doar sa platesti amenda daca gesesti nu aberatiile si abuzurile acestori cretini.oricum daca politia pune mana pe masina bun propriu vor putea fi luate si placutele si talonul politistilor.care pe care.
DRAGNEA3
20 Mai 2018

bai dragnea cum ai putut sa lasi ratatii din psd alde sa voteze o asemenea lege neconstititionala si aberanta?vezi ca si tu ai fost in sitiatie mai ales ca nu este nimic extraordinar sa ai itp expirat.asta nu inseamna ca masina nu este buna.sunt sute de situatii de la uitat pana la plecari in strainate spitalizare boala etc.asa ca modifica legea si sa ramana amenda restul este abuz.mafia rar service ne f pe itp vostru de kkat.nu mai avet de munca bai golanilor?
HAHA
20 Mai 2018

este ca si cum daca traversezi pe rosu sa -ti suspende buletinul si sa-ti ia caii de la bicicleta.ce sa le ceri unor parlamentari mutanti cei mai nenorociti din lume.rad si curcile de prostii astia.apropo ati suspendat bmw lui dragnea?deci el a dat o lege ca sa se suspende singur.va dati seama cat il duce mintea.
Random image



Ultimele stiri






loading...