2017-12-11 07:38


LEGEA VACCINĂRII: 150 de persoane manifestează în Piaţa Victoriei împotriva proiectului

 |  16:19
LEGEA VACCINĂRII: 150 de persoane manifestează în Piaţa Victoriei împotriva proiectului

Aproximativ 150 de persoane manifestează, duminică după-amiază, în Piaţa Victoriei, împotriva proiectului Legii vaccinării, care prevede obligativitatea imunizării copiilor.

Manifestanţii se află pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, iar circulaţia rutieră în Piaţa Victoriei nu este afectată.

Mulţi dintre participanţi au venit la protest împreună cu copiii lor, informeaza News.ro.

Manifestanţii, care au venit în urma unui apel pe Facebook, au pancarte cu mesaje precum: ”Pe copii îi protejează părinţii, nu politicienii corupţi”, ”Proiectul de legea privind vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituţional şi abuziv”, ”Dreptul la alegere nu este negociabil”, ”Familia naşte şi îşi creşte copiii, nu statul”.

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-08-13

TAGURI: legea vaccinarii, manifest, piata victoriei





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BABUIN
13 Aug 2017

Acesti tineri ....frumosi si destepti..!!!... se vede ca nu au fost vaccinati.....au creierul atrofiat ..poate era mai bine ca mamele lor (care si.au luat de la gura sa ii faca ) sa faca un cacat decat avorton ca ei ....
GOGU
13 Aug 2017

Propun ca cei ce nu isi vaccineaza copii sa suporte chelt de spitalizare in caz de... De asemeni sa nu fie integrați în colectivitate ptr ă nu îmbolnăvi alti copii...
GOGU & BABUIN...
14 Aug 2017

SĂ LE SPUNEȚI ASTA ȘI ȚIGANILOR CARE N-AU NICI CERTIFICAT DE NAȘTERE ȘI IMIGRANȚILOR CARE SE KK PRIN PARCURI, FAC MIZERIE ȘI GĂLĂGIE!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova