2016-12-03 00:19

EVENIMENT


Libia naşte o nouă criză economică mondială. Închid robinetul la petrol

 |  18:30
Libia naşte o nouă criză economică mondială. Închid robinetul la petrol

Războiul din Libia ar putea urca preţul petrolului până la160 de dolari pe baril, în cazul în care conflictul va dura mai multe săptămâni,susţin analiştii economici. Pe lângă explozia preţului la ţiţei, conflictul din Libia ar putea uni restul ţărilor islamiceîntr-un nou război mondial, potrivit experţilor financiari.

Consultantulfinanciar Ionel Blănculescu, fost ministru al Controlului, a declarat că „există implicaţii economice privind conflictul din Libia, dar acesteadepind cel mai mult de durata conflictului. Dacă acesta va dura doar câtevazile, care personal cred că este cea mai plauzibilă variantă, atunci impactuleconomic va fi discret, iar petrolul vafluctua undeva între 120-130 de dolari pe baril. A doua situaţie ar fi caGaddafi să înceapă să folosească elemente neconvenţionale, cum ar fi scuturiumane. Dacă acest lucru se va întampla, vor exista complicaţii şi, personal,cred că în această situaţie barilul de petrol ar putea ajunge şi la 160 dedolari. Pentru a feri piaţa economică de stres, viteza este cheia pentru asoluţiona conflictul, mai ales pentru că Libia produce 1.600.000 de barili depetrol pe zi, de cea mai bună calitate”. Privind un posibil conflict mondial,Blănculescu a spus că „este posibil ca o parte a lumii arabe, cum ar fi ArabiaSaudită, să facă o înţelegere de neutralitate cu americanii, iar cealaltă partesă fie atrasă într-un război în toată regula”. „Practic, este posibil să se repete ce s-a întâmplat după criza din1929-1933, când s-a intrat oarecum direct în al Doilea Război Mondial. Dacăacest lucru se va întâmpla, va exista o creştere economică, dusă pe spateleacelor state arabe”, ne-a mai spus Blănculescu.

Şerbănescu: “Se poate declanşa o nouă criză economică mondială

Analistul economic Ilie Şerbănescu ne-a explicat că există“cel puţin trei canale princare evenimentele din Libia pot afecta piaţa petrolului, economia europei şi, prin incidenţă, România”. “O primă problemă ar fi că Libiaar putea înceta a aprovizionare a ţărilor Europei cu un petrol de o anumităcalitate, care nu poate fi înlocuit imediat şi foarte simplu. Există un lanţcare trece şi prin rafinăriile din Libia şi din Europa, pe piaţa carburanţilor dinItalia sau din Franţa, ţări care depind de petrolul libian, şi care nu potreacţiona imediat sistarea furnizării materiei prime pentru benzină saumotorină. Vor exista creşteri de preţuri ale carburanţilor în ţărileComunităţii Europene”, ne-a spus Ilie Şerbănescu. Potrivit acestuia, conflictuldin Libia ar putea produce o nouă criză economică mondialăsau “accentuarea formei actuale”. “Tocmai când românii aucrezut că l-au prins pe Dumnezeu de un picior, ceeace se întrâmplă în Libia are efecte negative asupra României. Ne putem aştepta laun nou efect al crizei actuale sau la declanşarea unei alte cize economice”, a afirmat analistul economic. Ilie Şerbănescu consideră că un altreilea efect negativ asupra economiei mondiale ar fi “combinarea războiuluidin Libia cu dezastrul din Japonia, ceea ce ar conduce la presiuniimense asupra proiectelor privind construcţia centralelor nucleare”. „Acestlucru conduce la suplinirea proiectelor cu energie rezultată din gaze saucărbune. Existând probleme foarte mari şi pentru aceste sectoare, urmează presiuni foarte mari pentru industriapetrolieră. Abia acum cei trei jucători de pe piaţa petrolieră din România voravea motive justificative să majoreze preţurile benzinei şi ale motorinei”, ne-a mai spus analistul economic.

Cristian Pârvan (AOAR): “Nu mai impresionează pe nimeni 6 lei/litru de benzină

Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri dinRomânia (AOAR), Cristian Pârvan, a adăugat că războiul dinLibia “a blocat investiţiile firmelor abia intrate pe piaţa libiană”. “Acest conflict are o influenţă directă asupra oamenilor de afaceri români care au investit în Libia. Aceştianu vor putea să recupereze investiţia şi vor acumula datorii. Mai mult, Românianici nu îşi mai poate recupera datoria de dinainte de 1989”, a mai spus Pârvan. Conform secretaruluigeneral al AOAR, conflictul din Libia afectează preţurile carburanţilor. “Nu mai impresionează pe nimeni 6 lei/litrude benzină. Creşterile de preţ labenzină şi motorină vor continua”, a conchis Pârvan.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-09-04

Mai multe imagini:
Libia naşte o nouă criză economică mondială. Închid robinetul la petrol
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image