2016-12-09 08:11

EVENIMENT


Licitaţie, contestaţie, aberaţie. Contestarea licitaţiilor publice, mijloc de a obţine mulţi bani

 |  18:07
Licitaţie, contestaţie, aberaţie. Contestarea licitaţiilor publice, mijloc de a obţine mulţi bani

Mai mulţi oameni de afaceri, dar şi reprezentanţi aiautorităţilor publice cu care redactorii cotidianului „Puterea” au purtatdiscuţii în ultima vreme au atras atenţia asupra unui fenomen care capătăamploare: transformarea contestaţiilor la licitaţiile publice într-o sursă devenituri mari şi facile pentru diverşi „intreprinzători”.

Scenariul este extrem de simplu: o firmă oarecare seînscrie la foarte multe licitaţii, indiferent de subiectul acesteia, şi, dupăce pierde, contestă modul de organizare, caietul de sarcini sau orice altceva.În timp ce ConsiliulNaţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) analizează plângerea,administratorul firmei contestatoare abordează firma câştigătoare şi propuneretragerea contestaţiei în schimbul unui “comision” gras, care se poate ridicala zeci de mii de euro. Pe sfârşit de an, aceste lovituri se înmulţesc, pentrucă banii autorităţilor publice care nu sunt folosiţi până la sfârşitul anuluiintră în bugetul de stat, deci există o presiune suplimentară.

Contest, deci exist

Unpersonaj care pare să se fi specializat în contestaţii este Gina Capotă,administrator la mai multe firme din Buftea. Aceasta a depus contestaţii la olungă serie de licitaţii la care a participat, deşi firmele pe care le conducenu aveau nici o şansă să câştige lucrările licitate.

ElectricaServ SRL Buftea, una dintre firmele conduse de Gina Capotă, a contestat, deexemplu, licitaţia privind achiziţia publică de proiectare şi execuţie pentruîmbunătăţirea calităţii apei din sistemul de distribuţie a apei de la Slobozia.Nimeni nu contestă dreptul administratorului unei firme de a se plânge la CNSCîn legătură cu o licitaţie, dar se ridică întrebări legate de motive. FirmaGinei Capotă nu avea nici o şansă să câştige licitaţia respectivă, neavând nicimăcar obiectul de activitate necesar pentru a putea participa la licitaţie. Primaruldin Slobozia, Gabi Ionaşcu, declara pentru site-ul “Ziarul de Ialomiţa”: “CNSC a acceptat contestaţia din partea uneisocietăţi care de obicei contestă tot felul de licitaţii, iar comisia i-aadmis-o şi pe aceasta. Lucrul acesta ne pune nouă foarte multe întrebări desprecum funcţionează acest Consiliu de Soluţionare a Contestaţiilor faţă delicitaţiile publice. Cum este posibil ca o societate care are un singursalariat şi care are alt profil decât cel pe care noi l-am cerut pentrulicitaţia respectivă, şi cu atâtea procese pe rol, a cărei onorabilitate estepusă sub semnul întrebării, să fie acceptată şi luată în seamă. Lucruri degenul acesta sunt de natură să ne aducă prejudicii nouă, autorităţilor locale.Ne vor întârzia programele pe care noi le avem de realizat, vor aduce şipierderi financiare, iar termenul de finalizare nu va fi respectat”.

Probleme cu legea

Procesele la care se referea primarul Ionaşcu suntlegate de altă firmă la care Gina Capotă era director administrativ, MEGAELECTRIC SRL Buftea. Ea a fost trimisă în judecată de DNA, pentru că, împreunăcu Tiberiu Vicol (fostul soţ al Laurei Vicol, avocata lui Nuţu şi Sile Cămătaru), administratorul firmei, a falsificato serie de acte pentru a putea participa la o licitaţie organizată de ConsiliulJudeţean Suceava. Instituţia suceveană aobţinut o finanţare din Programul PHARE 2001 pentru proiectul "CentrulEconomic Bucovina Suceava", proiect ce viza construirea unui complexformat din zece imobile pe o suprafaţă de 12,56 ha, în imediata vecinătate aaeroportului Salcea. În sarcina Ginei Capotă procurorii DNA au reţinut maimulte infracţiuni: fals material în înscrisuri oficiale, infracţiune înlegătură directă cu infracţiunile împotriva intereselor financiare alecomunităţilor europene şi complicitate la infracţiunea de folosire sauprezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care areca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general alComunităţilor Europene.

Aceeaşifirmă a reuşit şi un record pentru România: a emis bilete la ordin şi cecurifără acoperire în valoare de peste 300 de miliarde de lei vechi. În ciudatuturor acestor probleme, însă, Gina capotă continuă să participe la licitaţiicu firmele sale şi să le conteste. Iar CNSC acceptă şi blochează lucrări, pânăcând Gina Capotă îşi retrage contestaţiile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-05-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image