2017-11-17 23:18


Liviu RADU, înlocuit din fruntea Companiei Naționale Aeroporturi București. Cine este noul ŞEF

 |  15:55
Liviu RADU, înlocuit din fruntea Companiei Naționale Aeroporturi București. Cine este noul ŞEF

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) are un nou director, după ce Liviu Radu a fost înlocuit din funcţie. Noul şef este Bogdan Mândrescu, fost director de cabinet al ministrului Transporturilor din 2015 și până în prezent.

Mândrescu a absolvit în 2009 Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea București, având diplomă de economist. Ulterior, în 2011, a mai obținut o diplomă în management în agroturism și dezvoltare rurală, după ce a urmat cursurile Facultății de Management, Exploatarea și Dezvoltarea Potențialului Turistic și Agroturistic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, scrie Agerpres. Tot în 2011 a absolvit și un masterat în Integrare și Afaceri Europene, la Universitatea Dimitrie Cantemir.

De asemenea, în perioada 2012 - 2016 a urmat cursurile Facultății de Drept și Științe Juridice, Universitatea Dimitrie Cantemir, finalizate cu o diplomă de licență, obținând apoi un masterat în Management Aeronautic pe care l-a urmat la Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnica București.

Bogdan Mândrescu și-a început cariera la Banc Post, pe un post de consultant vânzări credite.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-04-20

TAGURI: liviu radu, director, comapnia nationala aeroporturi bucuresti, inlocuit, bogdan mandrescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova