2017-12-15 15:51


LOVITURĂ PENTRU BĂSESCU! A rămas fără cetățenia moldovenească!

 |  16:46
LOVITURĂ PENTRU BĂSESCU! A rămas fără cetățenia moldovenească!

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu. Dodon a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, precizând că marți a avut loc ședința Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă președintele Republicii Moldova, în care au fost examinate detaliat condițiiile legale de acordare a cetățeniei lui Traian Băsescu, scrie News.ro.

Igor Dodon amintește că, înainte de a fi președinte, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, a spus că cetățenia i-a fost acordată ”în mod ilegal” fostului președinte al României.

”Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalității Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exercițiul funcției de președinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească și existența poporului moldovenesc. Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de acordare a cetățeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituții, inclusiv faptul existenței urmăririi penale”, continuă președintele Republicii Moldova.

Dodon spune că, prin retragerea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, repară încălcarea legii, comisă de fostul președinte.

”Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, încheie Igor Dodon.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-03

TAGURI: traian basescu, maria basescu, cetateni republica moldova, igor dodon





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CASUNEANU
03 Ian 2017

Era mai bine să rămână fără libertate ....
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova