Luptătorul Mircea Ursu, reţinut pentru şantaj şi ameninţare
2018-08-21 01:23


Luptătorul Mircea Ursu, reţinut pentru şantaj şi ameninţare

 |  14:27
Luptătorul Mircea Ursu, reţinut pentru şantaj şi ameninţare

Luptătorul Mircea Ursu, poreclit „Samson” sau „Bodyguardul lui Dumnezeu” a fost reţinut, joi, de poliţişti, după ce l-ar fi ameninţat pe Eduard Irimia, organizatorul galei Superkombat să îl promoveze la concursuri, show-uri televizate şi gale sportive.

De asemenea, oamenii legii au dispus şi reţinerea lui Cosmin Mihai Gâscă, prieten al lui Ursu. Cei doi sunt acuzaţi că l-ar fi ameninţat pe proprietarul unui restaurant din Snagov să îi angajeze ca agenţi de pază, scrie News.ro.

Poliţia Română a anunţat, într-un comunicat de presă, că poliţiştii au efectuat, joi, percheziţii în București, la cele două persoane bănuite de șantaj, amenințare și port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, de la locuințele acestora fiind ridicate 11 săbii și două pistoale.

„La data de 3 noiembrie a.c., poliţiştii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în municipiul București, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru șantaj, amenințare și port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizare, fapte comise în perioada 2014 – 2016”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei menţionate, Mircea Ursu este cercetat și pentru port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

„De asemenea, acesta, împreună cu un alt bărbat, de 27 de ani, ar fi amenințat și constrâns administratorul unui restaurant să îi angajeze ca agenți de pază. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 11 săbii și 2 pistoale cu gaz. Față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă”, precizează Poliția Română.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-03

TAGURI: luptator, mircea ursu, retinut, santaj, amenintare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...