2019-01-24 13:35


MAE, reacție privind adoptarea concluziilor CAE referitoare la Moldova: România a considerat că nu sunt întrunite condiţiile

 |  11:12
MAE, reacție privind adoptarea concluziilor CAE referitoare la Moldova: România a considerat că nu sunt întrunite condiţiile

România va continua să susţină parcursul european al Republicii Moldova şi să promoveze necesitatea implementării reformelor asumate în relaţia cu Uniunea Europeană, se arată într-o informare a Ministerului Afacerilor Externe transmisă sâmbătă.

Potrivit sursei citate, România, în calitate de de stat membru UE, este deplin angajată în promovarea politicilor comune ale UE în relaţiile cu Republica Moldova, contribuind cu propria expertiză şi proiecte de asistenţă în procesul de consolidare a asocierii politice şi integrării economice dintre UE şi Republica Moldova, în conformitate cu angajamentele reciproce asumate prin Acordul de Asociere şi Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA).

"Considerăm că este foarte important ca Uniunea Europeană să promoveze în vecinătatea sa o politică echilibrată, coerentă şi pragmatică. România susţine desfăşurarea unui dialog constant şi substanţial între oficialii UE şi autorităţile Republicii Moldova, context în care sunt comunicate în mod direct poziţiile, aşteptările şi sprijinul UE pentru îndeplinirea angajamentelor Chişinăului şi în raport cu procesul de reforme. În acest sens, recent a avut loc, la Bruxelles, reuniunea Comitetului de Asociere UE - Republica Moldova, unde Uniunea Europeană a ridicat o serie de probleme şi a exprimat aşteptări, fiind discutate diverse soluţii pentru problemele de interes comun. Chiar dacă există acord la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene asupra relaţiilor cu Republica Moldova, în identificarea celor mai eficiente modalităţi de acţiune pot apărea unele nuanţe de abordare în cadrul formatelor de lucru. De altfel, dezbateri de acest gen au loc permanent la nivelul Uniunii Europene şi pe toate temele de politică externă. În consecinţă, România a considerat că nu sunt întrunite toate condiţiile pentru adoptare de concluzii CAE la acest moment. Menţionăm că, pe lângă ţara noastră, şi alte state membre ale Uniunii Europene au exprimat reticenţa cu privire la oportunitatea concluziilor CAE", se mai arată în informarea MAE.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe reamintesc că în acest proces este importantă comunicarea extinsă a beneficiilor pentru cetăţeni a procesului de reforme asociat AA/DCFTA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-09

TAGURI: mae, cae, moldova,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri





loading...