2016-12-09 11:50

EVENIMENT


“Mascati” puşi de şefi să bată un fost poliţist. La IPJ Satu Mare poliţiştii condamnaţi penal sunt ţinuţi în funcţii de comandă

 |  18:51
“Mascati” puşi de şefi să bată un fost poliţist. La IPJ Satu Mare poliţiştii condamnaţi penal sunt ţinuţi în funcţii de comandă

După aproape şapte ani de când MateiMărgărit, un fost poliţist a fost stâlcit în bătaie de o grupă de mascaţi de laIPJ Satu Mare fiindcă a demascat fărădelegile comise de un fost şef al actualeiDGIPI-Biroul Satu Mare în strânsă legătură cu fostul prefect al judeţului GheorgheCiocan, a obţinut în instanţă condamnarea, în parte la câte şase luni deînchisoare cu suspendare a celor vinovaţi. Sentinţa se referă la şeful poliţieiTF Satu Mare, subcomisarul Viorel Codreanu, şi la şeful ServiciuluiTransporturi Călători din cadrul Regionalei CF Cluj, Marius Dîrgău. Pe lângăcei doi şefi, patru poliţişti care au făcut parte din Detaşamentul de Poliţiepentru Intervenţie Rapidă au primit o amendă de 1.000 de lei pentru purtareabuzivă cu circumstanţe agravante pentru că au executat un ordin. Alte douăpersoane care au făcut parte din acelaşi „contingent”de bătăuşi au fost scoşi din dosar, pe uşa din dos, de către un fost procurordin cadrul Parchetului Curţii de Apel Oradea.

Zilele trecute, după aproape şapte anide la comiterea faptei, magistraţii Curţii de Apel Suceava au dat sentinţa îndosarul 4731.1/39/2005 privind faptele comise de inculpaţii Marius Dîrgău,Liviu Ioan Paşca, Valentin Cuteanu, Attila Papp, Marius Pintea Viorel Codrean,în solidar cu IPJ Satu Mare şi Regionala Transport Feroviar Cluj împotriva luiMatei Mărgărit. Grav este faptul că deşi au fost trimişi în judecată printr-unrechizitoriu poliţiştii nu au fost nici măcar suspendaţi din funcţii ocupând încontinuare funcţii de comandă. Astfel, magistraţii îi condamnă pe inculpatul DîrgăuMarius (n.red – şef Serviciu Poliţie Transporturi Călători –Regionala CF Cluj), la pedeapsa de 1.000 lei amendă şi lapedeapsa de 6 (şase) luni de închisoare pentru purtare abuzivă cu interzicereadreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice şi dreptul de aocupa o funcţie în exerciţiul autorităţii de stat. Cu termen de încercare de 2,6ani. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Codrean Viorel, (n.red - şeful Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare) cuacelaşi termen de încercare de 2,6 ani.

Patru poliţiştii care la vremearespectivă au făcut parte din Detaşamentul de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJSatu Mare respectiv Paşca Liviu Ioan, Cuteanu Valentin, Pap Attila şi PinteaMarius, au primit câte 1.000 de lei amendă pentru purtare abuzivă (n.red. – fiindcă ei au executat doar un ordin), cu menţiunea căneplata acesteia se poate transforma în închisoare. Totodată, instanţa a anulatprocesul-verbal de contravenţie (n.red. - dat fiindcăMatei ar fi fost prins călătorind fraudulos) întocmit la data de 19 martie 2004de către Codrean Viorel, Albulescu Florin şi Donca Vasile. Obligă pe fiecare inculpatsă-i plătească părţii vătămate Matei Mărgărit suma de 2.276 lei, iar statuluicâte 2.500 lei. Sentinţa poate fi atacată.

Mareşef şi prefect prinşi în ofside

Povestea acestei condamnări începe înanul 2000. La vremea aceea, Matei Mărgărit Viorel care lucra ca agent principalîn cadrul IPJ Satu Mare la Poliţia TF Carei, a primit o sesizare de la oceferistă care a observat pe două autotrailere cu numerele de înmatriculareSM-23-BIA şi SM-06-MAG, două containere de transport piatră. Verificând seriilecontainerelor CFR a constatat că se aflau pe gestiunea ei şi trebuiau să fie pecalea ferată şi nicidecum pe autotrailere. "Interogându-l pe şoferul de pevehiculul cu numărul SM-23-BIA, Gavril Sorian, acesta mi-a declarat că aceledouă containere nu-i aparţin şi că el face doar transportul de la Satu-Mare laCarei, la solicitarea lui Mare Petre (fost şef al 0962 Satu-Mare, fosta"doi şi-un sfert"). Din acest moment, fiindcă nu mai era de competenţamea, am făcut raport şi mi-am inştiinţat şefii ierarhici. Am predat dosarul şimi-am văzut în continuare de treburile mele", spunea Matei. Înainte de apreda dosarul, poliţistul a mai descoperit că firele cazului său duceau şi launa dintre firmele prefectului de atunci, Gheorghe Ciocan. Imediat au începutpresiunile. "Am fost mutat în mod abuziv «în interes de serviciu, fărăindemnizaţie de mutare». Mi s-au instrumentat, de asemenea în mod tendenţios,dosare penale, fiind acuzat pe nedrept de către şefii mei, de comiterea a peste22 de fapte penale grave. Cercetările efectuate de Parchetele Militare Oradeaşi Bucureşti au stabilit că din probele administrate în cauză rezultă că însarcina mea nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale", declaraMatei, susţinându-şi afirmaţiile cu probe. Toate acestea au culminat în anul2004, când poliţistul a fost prins în tren, şi tocat mărunţel, la propriu, defoştii colegi. În acel moment el se judeca cu IPJ Satu Mare după ce a fost datafară. Ulterior a fost reangajat, dar a plecat din sistem scârbit de ceea ce seîntâmpla.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638951-11-01

Mai multe imagini:
“Mascati” puşi de şefi să bată un fost poliţist. La IPJ Satu Mare poliţiştii condamnaţi penal sunt ţinuţi în funcţii de comandă
zoom
“Mascati” puşi de şefi să bată un fost poliţist. La IPJ Satu Mare poliţiştii condamnaţi penal sunt ţinuţi în funcţii de comandă
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image