2016-12-04 22:37

EVENIMENT


Mazăre acuză ANRMAP de blocarea unor achiziţii

 |  20:04
Mazăre acuză ANRMAP de blocarea unor achiziţii

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, acuză Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) că blochează achiziţii ale Primăriei, care vrea să cumpere lemne de foc pentru populaţie, dar şi cadouri pentru copii cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.

Edilul a declarat, ieri, că Guvernul a modificat legislaţia, astfel că orice achiziţie realizată de administraţiile locale trebuie supervizată de către ANRMAP. „Guvernul Boc a modificat legislaţia şi orice fel de achiziţie o face Primăria trebuie să fie supervizată şi acceptată de ANRMAP. Noi trimitem documentaţia acolo, ei o citesc, ne-o trimit înapoi dacă nu e bună şi dacă e bună dau drumul la procedura de achiziţie prin sistemul electronic SEAP. Pentru lemne şi pentru jucăriile pe care le dăm copiilor documentele stau la ANRMAP de 24 de zile şi nu am primit nici un răspuns. În mod normal, conform legii, în termen de maximum 14 zile de la data primirii documentaţiei în SEAP ANRMAP are obligaţia de a emite autorităţii contractante acceptul în vederea realizării licitaţiei. O să ne îndreptăm în instanţă să-i obligăm să ne dea acest răspuns", a afirmat Radu Mazăre.

El a mai precizat că până atunci aproximativ 6.000 de persoane care se încălzesc cu lemne şi care urmau să primească un ajutor de încălzire din partea Primăriei Constanţa vor suferi de frig.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-26



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image