2017-10-24 10:48


UPDATE. Medicul Şerban Brădişteanu şi trei agenţi de poliţie, urmăriţi penal în cazul Năstase

 |  11:08
UPDATE. Medicul Şerban Brădişteanu şi trei agenţi de poliţie, urmăriţi penal în cazul Năstase

UPDATE, ora 17.20: Şerban Brădişteanu a fost interceptat de DNA, iar procurorii îşi întemeiază acuzaţiile împotriva medicului în baza înregistrărilor convorbirilor telefonice avute de acesta, informează . Brădişteanu ar fi vorbit de mai multe ori cu membrii familiei şi le-ar fi spus că starea fostului premier este foarte bună.

UPDATE, ora 15.54: Doi dintre poliţiştii audiaţi, marţi, la DNA au primit interdicţia de a părăsi ţara, relatează România TV.

UPDATE 11.24: Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de trei ofiţeri de poliţie şi faţă de medicul Şerban Brădişteanu, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului săvârşită în legătură directă cu fapte de corupţie. Informaţia a fost confirmată marţi de DNA, prin intermediul unui comunicat de presă.

'Faptele care fac obiectul dosarului penal constituit se referă la îngreunarea executării pedepsei aplicate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim-ministru Adrian Năstase', potrivit DNA.

Iniţial, informaţia privind punerea sub acuzare a medicului a fost dată la finalul şedinţei CSM de marţi de către procurorul general al României, scrie Agerpres.

Procurorii anticorupţie audiază, marţi dimineaţă, la sediul DNA, pe medicul Şerban Brădişteanu şi trei agenţi de poliţie, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului în cazul fostului premier Adrian Năstase.

'Dosarul a fost deschis pentru a se verifica modul în care s-a pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii, demersurile care au fost făcute de Poliţie cu privire la punerea în executare a mandatului, documentele medicale care au fost emise în cursul zilelor anterioare. În mare, cam acest lucru vizează ancheta DNA. În paralel, am dispus o verificare pentru a vedea dacă poliţiştii care trebuiau să pună în executare acest mandat au calitatea de poliţişti în Poliţia Judiciară şi în situaţia în care voi constata că nu au făcut toate demersurile le voi retrage această calitate de a mai lucra în Poliţia Judiciară', a afirmat procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.

În cazul medicului, procurorii verifică modul în care au fost emise actele medicale, fiind suspiciuni legate de diagnosticul pus lui Adrian Năstase, a subliniat Kovesi, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-04-07

TAGURI: Şerban_Brădişteanu, agenţi_de_poliţie, DNA, Laura_Codruţa_Kovesi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri