2016-12-11 09:58

EVENIMENT


Merkel: Viitorul zonei euro este sigur

 |  21:00
Merkel: Viitorul zonei euro este sigur

     Curtea Constituţională a Germaniei a dat undă verde pentru pachetul de ajutorare a Greciei şi pentru crearea Instrumentului European de Stabilitate Financiară (EFSF), după ce mai multe zvonuri au pus la îndoială acordarea unui vot pozitiv în acest sens.

Decizia CC a Germaniei poate fi considerată o adevărată piatră de temelie pentru crearea unei alternative europene a FMI, însă şi celelalte state europene sunt aşteptate să ia măsuri energice pentru stimularea creşterii economice. Comisia Europeană a monitorizat, ieri, dezbaterile privind aprobarea EFSF în toate statele membre ale zonei euro, inclusiv cele din Slovacia. Preşedintele Parlamentului de la Bratislava menţionase anterior că are de gând să amâne sau chiar să respingă întărirea mecanismului de salvare a zonei euro. De asemenea, un alt stat intrat sub atenţia instituţiilor financiare este Austria. FMI a solicitat guvernului austriac să ia măsuri ample de austeritate pentru reducerea datoriilor, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, principalul partener al Germaniei în cadrul planului de salvare a monedei euro, Franţa, a salutat decizia de validare a Curţii Constituţionale din Germania. Francezii au dat un semnal recepţionat pozitiv şi de pieţele financiare, care au înregistrat creşteri însemnate atât în Europa, cât şi pe celelalte continente. Volatilitatea pieţelor nu este însă un aspect liniştitor, iar atenţia economiştilor se va îndrepta spre anunţul de astăzi al preşedintelui Barack Obama, care este aşteptat să propună un plan de creare de locuri de muncă în valoare de 300 de miliarde dolari.

 Până acum, principala temere a investitorilor privind salvarea zonei euro a fost înlăturată, odată cu decizia CC din Germania, iar vocea cancelarului Angela Merkel s-a făcut încă o dată auzită, asigurând că viitorul monedei europene este sigur. „Avem nevoie de o regândire fundamentală. Trebuie să spunem foarte clar oamenilor că actuala problemă, a datoriilor excesive acumulate în decenii, nu poate fi rezolvată dintr-o lovitură, cu remedii precum obligaţiuni ale zonei euro sau restructurări ale datoriilor care vor face ca totul să fie bine. Nu, acesta va fi un drum lung şi greu, dar bun pentru viitorul Europei", a spus cancelarul german.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-04-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image