2018-05-24 11:00


Miguel Angel Treviño, capul cartelului mexican Los Zetas, a fost arestat

 |  20:04
Miguel Angel Treviño, capul cartelului mexican Los Zetas, a fost arestat
Eduard Ivaşcu

Miguel Angel Treviño, liderul cartelului Zetas, considerat cea mai violentă grupare criminală din Mexic şi probabil din întreaga lume, a fost arestat, luni dimineaţă, de forţe din cadrul Marinei militare, fără să fie tras vreun foc de armă, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne mexican, într-o conferinţă de presă. Departamentul de Stat american a oferit suma de cinci milioane de dolari, iar Guvernul mexican suma de 2,3 milioane de dolari, în schimbul oricărei informaţii conducând la arestarea lui Treviño.

Miguel Angel Treviño, în vârstă de 40 de ani, alias „Z-40“, a fost interceptat, împreună cu alţi doi bărbaţi, de un elicopter aparţinând Marinei, care a aterizat în faţa vehiculului la bordul căruia se aflau, pe un drum secundar, în zona Nuevo Laredo (nord-est), în apropiere de frontiera cu Statele Unite, a precizat Eduardo Sanchez, un purtător de cuvânt pentru probleme de securitate.

Militarii mexicani au confiscat două milioane de dolari în numerar, dar şi opt arme şi aproximativ 500 de cartuşe. Celelalte două persoane arestate se presupune că sunt o gardă de corp şi un operator financiar al cartelului.

„Nu s-a tras nici un foc de armă“, a subliniat Sanchez.

Treviño a devenit liderul cartelului Zetas după moartea, într-o operaţiune a Marinei, în octombrie 2012, a lui Heriberto Lazcano, alias „El Lazca“ sau „Călăul“.

Lazcano ar fi fost ucis într-o confruntare cu forţele de ordine în statul Coahuila, în apropiere de frontiera cu Statele Unite, „în cursul unei agresiuni în care au fost utilizate grenade şi arme de foc”.

O patrulă a Marinei circula în zona respectivă la bordul unor vehicule oficiale, „iar la un moment dat a fost întâmpinată cu grenade, lansate dintr-un vehicul aflat în mişcare, motiv pentru care patrula a fost nevoită să se apere împotriva acestei agresiuni“, se arăta într-un comunicat.

Zetas, foşti soldaţi de elită

Gruparea Zetas a fost creată la sfârşitul anilor '90 de către foşti membri ai unui corp de elită din cadrul armatei mexicane care au devenit o gardă personală a liderului cartelului de la Golf, Osiel Cardenas Guillen, arestat în 2003 şi extrădat ulterior în Statele Unite.

Banda s-a numit Los Zetas, după litera „z“,care era semnalul radio al unuia dintre primii lor lideri, fostul locotenent al Forţelor Speciale Mexicane, Arturo Guzman Decena.

Însă membrii Zetas s-au despărţit, în 2010, de foştii lor şefi din cartelul Golfului, provocând o luptă sângeroasă pentru influenţă în nord-estul Mexicului.

Organizaţia condusă de Treviño se confruntă, totodată, în mai multe regiuni ale Mexicului, cu puternicul cartel Sinaloa, condus de către cel mai puternic „capo“ din ţară, Joaquin „El Chapo“ Guzman, pentru preluarea controlului asupra rutelor drogurilor spre Statele Unite şi asupra altor activităţi criminale, precum răpirile de imigranţi, extorsiunea de bani prin intimidare sau abuz de forţă, ori furtul de carburanţi.

Pe lângă faptul că oferă protecţie, banda strânge datoriile, asigură securitatea transporturilor de cocaină şi îi ucide, când situaţia o cere, pe membrii bandelor rivale.

Grupul iniţial a antrenat noi membri şi a devenit repede cunoscut pentru cruzimea sa, mai ales pentru decapitarea victimelor.

Ministerul de Apărare al Mexicului a descris cartelul drept „cel mai precis comando al morţii care a lucrat vreodată pentru crima organizată din istoria Mexicului“.

Evadare spectaculoasă

În septembrie 2012, într-o specatculoasă operaţiune de evadare, atribuită cartelului Los Zetas, 131 de deţinuţi au reuşit să fugă printr-un tunel din închisoarea Piedras Negras.

Susţinuţi de elicoptere, militarii şi poliţiştii au verificat, unul câte unul, vehiculele care circulau în jurul localităţii Piedras Negras, un oraş de 150.000 de locuitori situat la frontiera cu Statele Unite.

De partea americană, elicoptere ale Departamentului pentru Securitate Internă au supravegheat frontiera cu Mexicul. Cei 131 de deţinuţi care au evadat, dintre care 86 erau condamnaţi pentru trafic de droguri, au fugit printr-un tunel cu lungimea de şapte metri. Ieşirea din tunel a fost în curtea penitenciarului, astfel că deţinuţii au tăiat şi un gard de sârmă ghimpată.

Zeci de cadavre decapitate

În luna mai 2012, 49 de cadavre decapitate, cu mâinile şi picioarele secţionate, au fost găsite în saci de plastic, la marginea unui drum din nordul Mexicului, masacrul fiind revendicat de gruparea criminală Zetas. Corpurile victimelor, 43 de bărbaţi şi şase femei, au fost depuse într-un loc puţin frecventat, în apropiere de municipalitatea Cadereyta, situată la circa 30 de kilometri de Monterrey, al treilea oraş din Mexic şi capitala statului Nuevo Leon, a precizat atunci, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt pe probleme de securitate, Jorge Domene.

La faţa locului a fost găsit un mesaj de revendicare din partea Zetas, gruparea criminală creată şi condusă de foşti militari de elită ai armatei mexicane, foarte activă în nordul şi nord-estul Mexicului.

Descoperirea macabră intervenea la doar câteva zile după ce 18 cadavre fuseseră găsite în două automobile abandonate pe un drum din apropiere de Guadalajara, în vestul ţării.

Aceste masacre interveneau în contextul luptei sângeroase între principalele două grupări de traficanţi de droguri din Mexic, Zetas şi cartelul Sinaloa condus de Joaquin „El Chapo Guzman“, omul cel mai căutat în Mexic şi Statele Unite.

Cei mai vânaţi traficanţi din lume

Începând cu 2007, după extrădarea în Statele Unite a liderului cartelului, Osiel Cardenas-Guillen, gruparea Los Zetas a început să-şi organizeze propriile operaţiuni de trafic cu droguri din Mexic pentru SUA.

Zece membri ai grupării sunt pe lista DEA cu cei mai vânaţi infractori, iar recompensele puse pe capetele lor se ridică, în total, la 50 de milioane de dolari.

Los Zetas şi-a mutat operaţiunile de pe coasta de vest, din Michoacan, la Tamaulipas, pe coasta de est, şi în Cancun, în sud. De când gruparea a încercat să controleze întreg teritoriul, a crescut numărul de crime în rândul bandelor rivale.

Împreună cu celelalte carteluri ale Mexicului, Los Zetas face contrabandă peste graniţă, în Statele Unite, cu marijuana crescută în Mexic şi cu alte droguri sintetice produse în laboratoare clandestine din zona de nord, teritoriu mai puţin populat al ţării.

Pe lângă traficul de droguri, Los Zetas s-au specializat în traficul de fiinţe umane. Ei obţin profituri uriaşe din contrabanda cu muncitori sezonieri din America Centrală şi de Sud.

Los Zetas cer între 1.000 şi 2.000 de dolari pentru fiecare bărbat sau femeie răpită. Această afacere le creează contacte în America Centrală, iar în Statele Unite sunt suspectaţi de comiterea unui număr mare de crime.

Membrii grupării au devenit cunoscuţi în Mexic şi pentru că evadează când sunt arestaţi şi închişi.

Unii analişti spun că tacticile guvernului mexican, cum ar fi raidurile recente care au dus la omorârea a  27 de membri Los Zetas, lângă graniţa americană, au slăbit serios capacitatea grupării.

Alţi observatori din Mexic sunt mai sceptici. Ei se referă la ce s-a întâmplat în iulie 2010 în Monterrey, un oraş din nord, când liderul Zetas, Hector Raul Luna Luna, a fost capturat de autorităţi. După arestul lui, bande de tineri au blocat, pentru cinci ore, oraşul cu peste un milion de locuitori. Ei au îngheţat transportul şi au luat mulţi ostatici. În Monterrey, sunt aproximativ 30.000 de tineri între 18 şi 24 de ani care lucrează pentru Los Zetas, potrivit presei locale.

80.000 de morţi în războiul drogurilor

Autorităţile mexicane au estimat că aproximativ 80.000 de persoane au fost ucise în violenţele cartelurilor de droguri, iar gruparea Los Zetas a jucat un rol considerabil în săvârşirea acestor crime.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-16

Mai multe imagini:
Miguel Angel Treviño, capul cartelului mexican Los Zetas, a fost arestat
zoom
Miguel Angel Treviño, capul cartelului mexican Los Zetas, a fost arestat
zoom
Miguel Angel Treviño, capul cartelului mexican Los Zetas, a fost arestat
zoom

Miguel Angel Treviño, capul cartelului mexican Los Zetas, a fost arestat
zoom

TAGURI: miguel, angel, trevino, cap, cartel, los, zetas, arestat, lider, violenta, droguri





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova