2018-12-11 02:16


Mihai Stepanescu a cerut Tribunalului Timiş să fie arestat la domiciliul din Timişoara

 |  15:47
Mihai Stepanescu a cerut Tribunalului Timiş să fie arestat la domiciliul din Timişoara

Procurorii DNA au cerut vineri Tribunalului Timiş arestarea preventivă a primarului Mihai Stepanescu pentru 29 de zile, asta deşi avocatul acestuia a solicitat doar arestul la domiciliu sub pretextul că Mihai Stepanescu a recunoscut faptele pe care procurorii anticorupţie i le reproşau primarului Reşiţei. Discuţiile din sala de judecată reflectă foarte bine situaţia de fapt dar şi duplicitatea primarului, care deşi recunoaşte faptele, nu recunoaşte deschis caracterul ilicit al sumelor de bani. Stelian Tăune, reprezentantul de vânzări al Elis Pavaje pe judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara este cel care a reuşit să-l denunţe pe primarul Mihai Stepanescu prin o femeie, ŞAI, care se pare că lucra pentru Tăune sau pentru Elis Pavaje şi care a reuşit să-i intre pe sub piele lui Mihai Stepanescu.

După constatarea îndeplinirii formelor legale, procurorul Lucian Dolcu sublinia că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale şi pune concluzii de admitere a propunerii formulate şi luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorul mai arată că „deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și regretă comiterea acestora, arestarea preventivă este necesară raportat la împrejurările cauzei, la persoana inculpatului și la consecințele produse”.

Pentru Mihai Stepanescu, apărătorul ales Viorel Paşca a pus concluzii de respingere a propunerii de luare a măsurii arestului preventiv. Totodată, Paşca a depus un înscris, reprezentând practica judiciară a CAT.

Apărătorul arată că faptele reţinute au fost recunoscute de către persoana inculpată, chiar şi în condiţiile în care ultimele 2-3 acte materiale au fost provocate de către denunţător, culpa inculpatului fiind aceea că a acceptat acele sume de bani. Acesta precizează că, persoana inculpată a înţeles consecinţele faptelor sale, pe care şi le asumă, iar măsura preventivă nu trebuie să se transforme într-o pedeapsă.

Paşca mai apreciază că instanţa poate să aleagă orice măsură preventivă dintre cele prevăzute de legiuitor, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal. Astfel, în situaţia arestului la domiciliu, aceasta va avea aceleaşi consecinţe sub aspectul posibilităţii de mişcare. Dacă instanţa va dispune măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, apărătorul învederează că sunt de acord cu luarea acestei măsuri şi vor plăti cauţiunea stabilită de către instanţă. Atât în situaţia măsurii controlului judiciar pe cauţiune, cât şi în situaţia măsurii controlului judiciar, instanţa va avea posibilitatea de a dispune anumite obligaţii în sarcina inculpatului, pentru a asigura în egală măsură buna desfăşurare a procesului penal.

Se mai apreciază că atunci când apărarea este onestă, instanţa trebuie să dea o primă de încurajare pentru cei ce îşi recunosc faptele, în acest fel asigurând şi soluţionarea rapidă a cauzelor penale.

Viorel Paşca a mai arătat Tribunalului că trebuie avute în vedere conduita procesuală a persoanei inculpate şi recunoaşterea totală a faptelor reţinute în sarcina sa.

A venit, apoi momentul ca Mihai Stepanescu, având personal cuvântul, să arate că nu mai are nimic de adăugat, însă solicită ca în situaţia în care se va dispune măsura preventivă a arestului la domiciliu, să se dispună la domiciliul situat în Timişoara „întrucât doreşte să fie la dispoziţia organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată”!

Prin referatul cu propunerea de arestare preventivă DNA a solicitat să se dispună arestarea preventivă a primarului Mihai Stepanescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. În data de 20.03.2015 s-a început urmărirea penală in rem cu privire la privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar în data de 18 noiembrie 2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Mihai Stepanescu, pentru săvârşirea a două infracțiuni de luare de mită, aflate în situația concursului real dar şi pentru ȘAI, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la luare de mită, infracţiuni aflate în situaţia concursului real,  și Stelian Tăune pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită. La data de 19 noiembrie 2015 s-a pus în mişcare a acţiunea penală împotriva lui Stepanescu pentru săvârşirea a două infracțiuni de luare de mită, aflate în situația concursului real, care a şi fost reţinut 24 ore.

Procurorul a reținut în sarcina primarului că în calitate de primar al Municipiului Reşiţa, în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, a pretins și primit de la suspectul Tăune Stelian, reprezentant de vânzări al Elis Pavaje, „pentru a-și îndeplini necorespunzător atribuțiile de serviciu în sensul atribuirii în mod discreționar a unor contracte de lucrări de interes public în Municipiul Reşiţa, suma de 72.000 lei”.

De asemenea, procurorul a reținut că Stepanescu a pretins suspectului Tăune Stelian şi remiterea unor materiale pentru pavaj și efectuarea lucrărilor de montare pavaj în curtea unui imobil aflat în proprietatea sa în valoare totală de 214.954 lei.

„Raportându-se la împrejurările cauzei, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că referitor la persoana inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică” a considerat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Timiş. Acesta a motivat că „apreciază că deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca şi trăsătură esenţială a infracţiunii, totuşi acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că pericolul social concret pentru ordinea publică, după cum a arătat și legiuitorul, se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului, cât şi în raport de datele referitoare la faptă, adică la natura şi gravitatea infracţiunii comise, la urmările acesteia produse în cadrul comunităţii”.

Mihai Stepanescu, cred procurorii, în calitatea sa de primar al Municipiulu Reşiţa, a pretins și primit de la Sebastian Tăune – reprezentant al SC Elis Pavaje SRL, „prin intermediul inculpatei ȘA”, sume de bani care nu i se cuveneau. „În schimbul acestor foloase, inculpatul și-a exercitat influența pe care o avea asupra angajaților din cadrul Primăriei Reşiţa în vederea atribuirii și decontării către SC E... SRL a unui contract de achiziții publice având ca obiect reabilitarea străzii B din Municipiul R, precum și pentru acordarea în viitor a unor noi lucrări de anvergură”.

Acţionând în această modalitate judecătorul consideră că Mihai Stepanescu a încălcat în mod grav deontologia funcției publice deținute, producând un prejudiciu de imagine instituţiei pe care o conduce şi aducând o atingere importantă nu numai activităţilor de serviciu ale PMR, ci şi intereselor legale ale persoanelor.  Prin întregul său comportament inculpatul SM a dovedit disponibilitate în negocierea prerogativelor sale şi ale subordonaţilor săi, arătând că înţelege ca, în schimbul primirii unor foloase materiale, să procedeze la îndeplinirea atribuţiilor specific funcției sale în mod ilegal şi discreţionar, sub acest aspect neavând nici un fel de importanţă împrejurarea că rolul său în fruntea PMR era cel de a coordona lucrările publice la nivelul M și de a avea în vedere, la luarea deciziilor, interesul cetățenilor MR. „Ca atare, în opinia judecătorului de drepturi și libertăți, referitor la persoana inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică”.

Astăzi Consiliul Local Reşiţa a luat act de demisia primarului Mihai Stepanescu din funcţia de primar, Consiliul Local votând ca viceprimarul Ioan Crina să preia prerogativele de primar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-25

GALERIE MEDIA



TAGURI: mihai stepanescu, tribunal timis, arest domiciliu, timisoara
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...