2017-10-21 16:45


Ministru grec, despre criză: Sper să nu ajung să merg cu calul. Am trecut deja de la Audi la VW Golf

 |  15:35
Ministru grec, despre criză: Sper să nu ajung să merg cu calul. Am trecut deja de la Audi la VW Golf

Ministrul dezvoltării din Grecia, Yannis Stournaras, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că speră să nu ajungă să meargă cu calul, după ce din cauza crizei şi-a schimbat maşina marca Audi cu un Volkswagen Golf, şi compară ieşirea Greciei din zona euro cu efectele unei bombe nucleare.

"Criza a afectat pe toată lumea. Şi eu plătesc taxe mai mari, mi s-a redus salariul, dar sunt alţi oameni care suferă mai mult. Am tăiat din cheltuieli, ne-am schimbat maşinile. Eu conduceam un Audi înainte, acum merg cu un Golf. Sper să nu fiu nevoit să-mi iau un cal data viitoare. Toată lumea a fost afectată, dar potenţialul este încă aici. În ciuda problemelor, în ultimii doi ani au fost depuse eforturi enorme pentru reducerea deficitului (bugetar - n.r.), au fost realizate ajustări importante în acest sens. Singurul lucru care rămâne de făcut acum este să reorganizăm sistemul fiscal. Există încă evaziune fiscală, sunt foarte multe persoane în Grecia care nu plătesc taxe", a spus Stournaras.

Ministrul interimar spune că în nici un caz Grecia nu va ieşi din zona euro, iar obiectivul principal este acum alegerea unui nou guvern şi continuarea reformelor structurale.

"Ieşirea Greciei din zona euro va fi ca o bomba atomică pentru întreaga Europa. Nu se pune problema ieşirii. Criza din Grecia este mult, mult mai adâncă decât se credea anterior, acest lucru a afectat veniturile din taxe, coeziunea socială. Trebuie să avem o ajustare, dar bineînţeles în contextul unei bune credinţe şi luând în considerare potenţialul celorlalte ţări să continue să finanţeze Grecia", a adăugat Stournaras.

În opinia sa, ieşirea Greciei din zona euro ar afecta în primul rând Europa de Sud, însă apoi efectele s-ar extinde la scara întregului continent.

"Sudul Europei va fi candidat la părăsirea zonei euro, dacă Grecia va ieşi din euro, dar nu se va întâmpla acest lucru. De asemenea, trebuie să înţelegem că problema zonei euro acum nu este doar Grecia, sunt probleme cu băncile din Spania. Este momentul oportun acum pentru decizii importante în zona euro, la fel ca cele din 1992, când lira engleză şi lira italiană au fost scoase din mecanismul de schimb valutar. La acea vreme lideri importanţi, precum Mitterrand şi Kohl, au decis să abandoneze abordarea de tip piecemeal (pe bucăţi) şi să facă un prim pas important, respectiv uniunea monetară şi o bancă centrală", a continuat reprezentantul guvernului grec.

“Europa are nevoie de o uniune fiscală”

Stournaras consideră că Europa are nevoie acum de o uniune fiscală, ceea ce ar însemna eurobonduri, politici bancare comune, politici de supraveghere comune, precum şi măsuri de protejare a depozitelor în întreaga Europa.

"Aceasta este în opinia mea singura cale pentru ca euro să supravieţuiască. Următorul pas pentru Grecia este să avem un guvern şi să începem reformele structurale şi de ajustare, altfel costul pentru oamenii săraci va fi imens", a adăugat ministrul dezvoltării elen.

Stournaras afirmă fără urmă de îndoială că şi după alegerile din 17 iunie va primi salariul tot în euro.

"Văd tot felul de comentarii ale altor ţări, care mi se par prosteşti. Ei nu înţeleg că dacă Grecia părăseşte euro va fi un dezastru atât pentru Grecia, dar acesta va contamina şi alte state din sudul Europei, deci nici nu se pune problema. Costul pentru Grecia va fi imens, dar de asemenea, costurile pentru alte state va fi foarte mare. De aceea eu cred în raţiune şi într-o situaţie win-win. Germania de asemenea va pierde mult dacă noi ieşim din euro, pentru că moneda din Germania, oricare ar fi ea, să zicem euro, fără sudul Europei se va aprecia, ceea ce va omorî exporturile. Aşadar nu este în interesul nimănui o astfel de situaţie", a explicat Stournaras.

Grecia, scufundată în recesiune

Tensiunile din Grecia a afectat, aşa cum era de aşteptat, atât investiţiile străine, cât şi turismul, ceea ce se reflectă în evoluţia PIB-ului din acest an.

"Avem şi în acest an o recesiune importantă, de 5%, mai mult decât ne aşteptam la începutul anului, aşa că se ştie de acum ce avem de făcut după alegerile din 17 iunie. Sunt sigur ca vom avea un guvern, a fost un accident foarte nefericit în 6 mai că nu am putut avea un executiv. Am fi putut avea un guvern, dar uneori politicienii nu sunt atât de curajoşi. Acum însă vom avea un guvern, am vorbit cu reprezentanţii principalelor partide politice şi aceştia consideră imposibil să avem al treilea tur de alegeri. Singur, probabil, că vom vedea coaliţii ciudate la guvernare, dar Guvernul va fi determinat să ţină ţara în zona euro", spune cu convingere oficialul grec.

El a completat că nu are o evidenţă a companiilor străine care au părăsit Grecia, în afara companiei de asigurare a creditelor comerciale Euler Hermes, care a anunţat recent că va opri temporar afacerile din Grecia. "Au spus că vor aştepta să vadă ce se întâmplă, deci este vorba de câteva zile, şi dacă există o garanţie că după alegeri Grecia va rămâne în zona euro vor redeschide afacerile. Este încă prea devreme să spunem dacă turismul va fi afectat grav. Bineînţeles, evenimentele din ultimul an nu sunt cea mai bună imagine pentru Grecia în lume. Totul depinde de a avea un guvern care să fie determinat să menţină Grecia în zona euro. Situaţia este dificilă, dar în acelaşi timp să nu uităm că potenţialul este aici, am fost atât de mult sub presiune, că acum singura cale este în sus", afirmă optimist Stournaras.

Oficialul elen a participat la negocierile Greciei pentru intrarea în zona euro de la începutul anilor '90, proces care a implicat o serie de reforme.

"Sistemul politic nu a putut face faţă competiţiei, mai ales după aderarea la euro. În loc să urmeze politicile de control ale statului, de a face reforme structurale, noi am făcut exact opusul şi plătim costul acum. În vederea intrării în euro, am redus costurile, am privatizat o serie de bănci, fiind cel mai mare program de privatizare făcut la acea vreme. Am listat la bursă principalele companii de stat. Îmi aduc aminte că veniturile din privatizare aveau cea mai mare pondere din PIB din Europa. A fost un efort mare, care din păcate apoi s-a oprit. După ce am intrat în euro nu doar că am oprit eforturile, ci şi programul de ajustare", explică Stournaras o parte din cauzele care au adus Grecia în situaţia de acum.

În opinia sa, momentul crucial în Grecia a fost atunci când s-a încercat reorganizarea sistemului de asigurări sociale, care a dus la proteste de amploare în Atena.

"Partidele au adus în centrul Atenei un milion de oameni, fapt care a anulat toate eforturile. Apoi următorul guvern, Guvernul Karamanlis, a venit cu discursuri despre reducerea cheltuielilor, a corupţiei, dar practic nu a făcut nimic. Astfel, am pierdut 10 ani, ani cruciali, pentru că atunci când eşti într-o uniune monetară, pentru a câştiga competitivitate nu trebuie să pierzi din valoare, ci trebuie să faci ajustări structurale, dar nu le-am făcut, în timp ce celelalte state le-au făcut. Germanii, de exemplu, uitaţi-vă la Germania, care este mult mai bogată decât noi, dar a făcut o serie de ajustări structurale, devenind superputere. Noi nu doar că nu am făcut la fel, ci am făcut opusul. Am crescut numărul de angajaţi în sectorul public cu mai mult de 10%, salariile în sectorul public au crescut mult, mult mai mult decât în alte state din euro zone, pensiile la fel", a arătat Stournaras.

El exclude pericolul preluării puterii de la Atena de către armată, adus în discuţie de media internaţională, adăugând că "principalul câştig al Greciei este că are o democraţie modernă".

În ceea ce priveşte, turiştii germani care şi-au anulat vacanţele în Grecia, el spune că aceştia se vor întoarce.

"Nu trebuie să le fie frică de Grecia, am mulţi prieteni germani. Bineînţeles că există populism în Germania, dar şi în Grecia. Nu contează cine a început, problema este că oamenii rezonabili, raţionali, trebuie să oprească discuţiile despre aceste prostii, în ambele state. Lucrăm în acest sens. Există presă rea şi în Germania şi în Grecia", a conchis Stournaras.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-09-10

TAGURI: Yannis Stournaras, Grecia, criza elena



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri