2018-05-27 15:03


Mircea Duşa spune că spaţiul aerian al României este forţat zilnic de avioane suspecte

 |  21:01
Mircea Duşa spune că spaţiul aerian al României este forţat zilnic de avioane suspecte

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, spune că este necesară achiziţionarea de avioane F-16 deoarece aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat de aparate de zbor „care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol”, ultima asemenea întâmplare fiind în noaptea de luni spre marţi.

„Realizarea acestei capabilităţi trebuie să o şi justific. Este foarte necesar pentru că zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat - probabil nu ar trebui să spun acest lucru - de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol. În acel moment trebuie să ridicăm în aer avioanele de vânătoare, să facem procedurile de somare pentru ca acele avioane să iasă din spaţiul aerian al ţării, lucruri care se întâmplă destul de des şi noi folosim MIG-urile care ne sunt în dotare. Ieri noapte s-a întâmplat ultima dată, dar nu pot oferi detalii, am oferit-o ca ştire pentru a exemplifica faptul că avem nevoie de aviaţia de vânătoare pentru că prima misiune a acestei capabilităţi este de a asigura siguranţa spaţiului aerian al ţării”, a declarat, ieri, la Piteşti, ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Potrivit sursei citate, aceste lucruri de întâmplă „destul de des” şi se folosesc, în momentul de faţă, MIG-urile din dotare.

„Ieri-noapte (n.r. - în noaptea de luni spre marţi) s-a întâmplat ultima oară, sunt detalii care nu pot fi făcute publice. Sunt tot felul de situaţii când noi, pe procedurile internaţionale şi europene pe care le avem pe această speţă, acţionăm, dar nu vă pot spune dacă am acţionat în forţă”, a declarat Mircea Duşa.

Ulterior, într-o intervenţie telefonică la o televiziune, ministrul şi-a modificat declaraţiile afirmând că aceste aeronave neidentificate nu intră, ci doar se apropie de spaţiul aerian românesc.

„Eu am spus un lucru foarte clar, dar dumneavoastră dacă vreţi să denaturaţi ceea ce am spus eu este altceva, eu am spus că de fapt uneori se apropie de spaţiul aerian al ţării avioane care nu au aprobare de survol şi în momentul în care se apropie urmăm procedura de somare”, a afirmat ministrul.

Duşa: „Aparatele F-16 nu sunt vechi!”

Ministrul a detaliat costurile achiziţiei de avioane F-16, arătând că acestea nu sunt unele vechi.

„Achiziţia avioanelor F-16 şi înzestrarea armatei cu acestea s-a aprobat, este o capabilitate care trebuie realizată. Noi avem în dotare avioanele de tip MIG care-şi consumă resursa de zbor în 2017, aşadar, până atunci trebuie să creăm această capabilitate. Am văzut multe dezbateri în presă referitoare la faptul că noi cumpărăm avioane vechi. Un aparat care are motoare noi, armament nou, sistem electronic de zbor nou este un avion nou. Când vorbim de această capabilitate pentru care se alocă banii, nu vorbim doar de achiziţia avioanelor.

Vorbim de motoarele noi, de motoarele de rezervă care trebuie să existe la Statul Major, vorbim de pregătirea personalului, care nu se realizează într-o zi, e vorba de piloţi şi de personalul tehnic, vorbim de modernizarea aeroporturilor unde operează aceste avioane, nu pe orice pistă poate decola sau ateriza acest tip de avion. (...) Costul cel mai mare îl are armamentul cu care trebuie dotat acest avion, e vorba de muniţie şi de rachetele de trei tipuri care să asigure cele trei tipuri de misiuni: misiunea de supraveghere a spaţiului aerian al ţării, misiunea de atac aer-aer şi misiunea de atac aer-sol”, a subliniat Mircea Duşa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-31

TAGURI: F-16, Dusa, Mircea, avioane, Romania, Armata, aerian





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova