2016-12-03 21:53

EVENIMENT


Mircea Diaconu, despre Adrian Păunescu: Îmi pare rău că a trăit mult prea puţin

 |  15:58
Mircea Diaconu, despre Adrian Păunescu: Îmi pare rău că a trăit mult prea puţin

ActorulMircea Diaconu a declarat, vineri, că îi pare tare rău de moartea poetuluiAdrian Păunescu, "încă unul dintre oamenii de cultură care trăiesc multprea puţin".

De asemenea,muzicianul Ducu Bertzi a declarat, vineri, că el crede că Adrian Păunescu"a dăruit mai mult decât putea" lumea să ducă şi a plecat, "înmare parte, neînţeles şi neascultat". Ducu Bertzi şi-a amintit cum l-acunoscut pe Adrian Păunescu, la Baia Mare, în 1976, pe când el urmăreaactivitatea Cenaclului Flacăra, în care a intrat trei ani mai târziu. "Eu,la Flacăra, am simţit suflul libertăţii", a spus cantautorul. DespreAdrian Păunescu a spus că avea o personalitate marcantă şi era un om de la care"puteai să înveţi foarte multe". "Eu, datorită lui AdrianPăunescu, am cântat pentru prima oară pe scenă "Deşteaptă-te,române", într-o perioadă în care era interzis", şi-a amintit Bertzi.

"Adăruit mai mult decât puteam noi duce şi înţelege. Pe mulţi i-a deranjatvaloarea lui incontestabilă. Multora cred că le era frică de el - şi înainte şidupă '89. Lui nu-i putea pune nimeni pumnul în gură. Cred că a plecat dintrenoi, în mare parte, neînţeles şi neascultat", a încheiat Ducu Bertzi.

Vasile Şeicaru: Mă bucur că am fost contemporan cuAdrian Păunescu

CântăreţulVasile Şeicaru a declarat, vineri, că se bucură că a fost contemporan cu AdrianPăunescu, pentru că a fost omul care i-a modelat tinereţea.

"Euam fost timp de şapte ani la Cenaclul Flacăra, de la debut, în 1978. Propunereape care mi-a făcut-o în dimineaţa aceea, la Galaţi, când eu a trebuit să alegsă rămân profesor de educaţie fizică la o şcoală din Galaţi sau să plec cuFlacăra. Am ales să le fac pe amândouă, veneam şi la cenaclu, şi lacatedră", a povestit Şeicaru.

"Suntfericit că am fost contemporan cu Adrian Păunescu, pentru că a fost omul caremi-a modelat tinereţea. Eu aveam 20 şi ceva de ani şi am aflat lucruri pe carenu aveam cum să le aflu din altă parte. M-a interesat ce a spus Adrian Păunescudespre lume în general, despre istoria patriei, lucruri pe care nu aveam cum săle aflu decât de la cenaclu. Eu mă refer strict la omul de cultură, care nu arecontur uman, ci este o entitate de lumină. Eu mă refer mai puţin la omul AdrianPăunescu", a mai spus muzicianul.

Deasemenea, Şeicaru a spus că Păunescu va rămâne în istorie "prin modul încare a oglindit o anumită perioadă socială".

"Eucred că va rămâne în istorie prin modul în care a oglindit o anumită perioadăsocială, chiar socio-politică. Eu aşa cred. Pe lângă faptul că a scris poeziaasta socială şi o inegalabilă poezie de dragoste, el a ştiut să se lege delucruri care îl afectau, dar le spunea altfel, din prisma unui om cu minţileacasă", a mai spus Şeicaru.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-08-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image