2016-12-10 16:50

EVENIMENT


Năstase stârneşte nostalgiile lui Iliescu

 |  20:32
Năstase stârneşte nostalgiile lui Iliescu

Mandatul de premier al lui Adrian Năstase îi produce lui Ion Iliescu reale nostalgii. Aflat la Iaşi, unde şi-a lansat cartea, fostul preşedinte al României a vorbit despre posibilitatea ca PSD să îl propună pe Victor Ponta, liderul partidului, drept prim-ministru. Conform declaraţiilor lui Iliescu, varianta nu ar fi rea, însă nu atât de bună precum cea în care şeful Gguvernului ar fi Adrian Năstase. „Sigur că se profilează varianta cu Ponta premier. Acesta n-are experienţa pe care o are Năstase, de exemplu, care a acumulat o experienţă pe care nu oricine o are. El a fost şi premier, şi ministru, şi preşedinte de partid. Năstase ar fi omul cel mai bun la toate, la orice. Numai că nu prea mai vrea să-şi asume o astfel de responsabilitate. Fiecare generaţie îşi aduce contribuţia proprie la un moment dat, iar Ponta are dinamism, o anumită inteligenţă, o anumită spontaneitate. Tinereţea înseamnă multe, inclusiv anumite goluri. Toţi am trecut în viaţă prin asta”, a declarat Ion Iliescu. Şi în anul 2004 Adrian Năstase i se părea drept inegalabil ca premier fostului preşedinte. Pe atunci, social-democraţii hotărâseră ca Mircea Geoană să fie viitorul prim-ministru în cazul în care PSD va câştiga alegerile. Ideea nu-l încântase prea tare pe Ion Iliescu, care sugera public că Mircea Geoană ar fi mai potrivit pentru funcţia de ministru de externe.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-10-30



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image