2017-11-17 19:42


NEREGULI. Dosarul “Lukoil”, retrimis la Parchet

 |  19:14
NEREGULI. Dosarul “Lukoil”, retrimis la Parchet

Tribunalul Prahova a dispus, marți, restituirea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești a dosarului Lukoil, cu un prejudiciu de aproape 1,8 miliarde euro, după ce, în decembrie, magistrații au constatat neregularitatea rechizitoriului, arătând, printre altele, că unele acte materiale au fost dublate sau chiar triplate. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploiești la data de 3 august 2015, în acesta fiind deferite justiției SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, dar și șase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești - Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, Andrei Rață, și contabilul șef Dorel Duțu. Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-12

TAGURI: nereguli, dosar, lukoil, parchet



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova