2018-02-24 08:23


Ouă şi picioare de oaie, mită pentru magistraţii corupţi

 |  20:23
Ouă şi picioare de oaie, mită pentru magistraţii corupţi

Picioare de oaie, ouă, ţigări şi arbori tuia sunt doar câteva dintre produsele care ar fi fost luate drept mită de unii magistraţi trimişi în judecată sau cercetaţi de DNA, în timp ce alţii ar fi primit maşini, sume mari de bani şi vacanţe scumpe. Pentru a da soluţii favorabile în dosare sau a interveni pe lângă colegi, unii dintre judecătorii şi procurorii cercetaţi sau deferiţi justiţiei de către DNA s-au mulţumit să primească, potrivit anchetatorilor, produse alimentare, electronice sau materiale de construcţii.

Ultimul caz ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie este cel al colegului lor Dumitru Cristudor, şeful DNA Slobozia, suspendat din funcţie şi trimis în judecată, la începutul lunii iulie, pentru două infracţiuni de luare de mită şi favorizarea infractorului.

Potrivit rechizitoriului, magistratul a primit mită în perioada 22-23 mai şi la 1 iunie, de la omul de afaceri Daniel Taifas, direct sau prin intermediari, două maşini de piatră pentru amenajarea grădinii şi 10 arbori tuia. În schimbul mitei, magistratul ar fi ajutat trei persoane din anturajul lui Taifas să distrugă acte şi obiecte ce puteau fi folosite ca probe într-un dosar din Germania de evaziune fiscală.

 

Produsele de casă, la mare căutare

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Hârlău, Ghenadie Ciobanu, este cercetat de DNAIaşi, pentru că ar fi primit necuvenit vin, picioare de oaie, carne de porc şi ouă, potrivit anchetatorilor. Amănuntele apar în dosarul în care fostul magistrat a fost trimis în judecată, la 8 mai, pentru că ar fi primit 200 de euro mită pentru a da o soluţie de netrimitere în judecată într-un dosar penal pe care îl instrumenta.

În al doilea dosar, anchetatorii susţin că Ciobanu ar fi abuzat de funcţia sa pentru a obţine diferite bunuri şi ar fi transformat instituţia pe care o conducea într-o veritabilă cramă.

La rândul ei, Lora Constantinescu, adjunctul şefului Parchetului Judecătoriei Buftea, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, la jumătatea lunii iunie, fiind acuzată că a primit bani şi cartuşe de ţigări pentru a interveni la procurorii de la Parchetul Tribunalului Ilfov şi poliţişti în favoarea unui bărbat cercetat în mai multe dosare privind furtul unor maşini. Totodată, acesta a fost cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru dare de mită, fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv, s-a arătat într-un comunicat de presă al DNA.

 

Un alt caz este cel al fostului prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu, Tomiţă Neagu, care este acuzat că ar fi primit mită un teren intravilan de 1.000 de metri pătraţi, în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului din Jilava, . Pe lângă acesta, fostul procuror şi soţia sa ar fi primit un sejur de aproape 3.300 de euro la Beverly Hills şi un televizor LCD de 8.300 de lei, potrivit procurorilor DNA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-22

TAGURI: spaga, mita, justitie, magistrat, dna





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova