2018-12-17 13:09


Parchet: Urmărire penală la Bamboo pentru distrugere din culpă

 |  12:00
Parchet: Urmărire penală la Bamboo pentru distrugere din culpă

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă că efectuează urmărirea penală privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), în urma incendiului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Clubul Bamboo.

"Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri. În cauză, a fost asigurat perimetrul de interes şi a fost iniţiată cercetarea la faţa locului. Continuarea acestei activităţi este influenţată de faptul că incendiul nu a fost stins în totalitate până în prezent, precum şi de faptul că pericolul de prăbuşire a structurii nu a fost înlăturat", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat. În prezent, sunt solicitate de la instituţiile abilitate relaţii privind societatea comercială care deţine clubul în cauză (autorizaţii de funcţionare, avize, rapoarte de control). "La momentul actual, se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incendiul şi este verificată starea persoanelor internate în urma incidentului", se mai spune în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-21

TAGURI: parchet, incendiu, bamboo, distrugere din culpa, urmarire penala
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...