2016-12-07 12:38

EVENIMENT


Pensiile şi salariile, îngheţate până la anul

 |  19:38
Pensiile şi salariile, îngheţate până la anul

Guvernul ia în calcul elaborarea unui proiect de buget pentru anul viitor care să nu includă nici o majorare de salarii şi pensii cel puţin până în al doilea semestru din 2012, datele economice urmând să fie reanalizate la finele lunii iunie pentru eventuale creşteri în partea a doua a anului viitor.

„Una dintre variantele luate în calcul cu grad mare de posibilitate este ca proiectul de buget pentru anul viitor să nu includă pentru început, cel puţin până în semestrul II, nici o majorare de salarii şi pensii, urmând ca la sfârşitul lunii iunie 2012 să fie efectuată o nouă analiză a situaţiei economice, pe baza căreia să se decidă dacă pot fi aplicate în lunile rămase astfel de majorări, în funcţie de prognoza de venituri de la acel moment”, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Potrivit acestora, recomandarea transmisă Guvernului de către Comisia Europeană (CE), pe „căi neoficiale”, este ca proiecţia bugetară să fie construită pe o creştere economică de circa 2% din PIB şi un deficit sub 3%, inclusiv pierderile companiilor de stat.

Legea responsabilităţii fiscale interzice efectuarea de majorări salariale cu şase luni înainte de alegeri, dar Guvernul ar putea justifica o eventuală derogare de la lege în 2012, an electoral, prin faptul că în cazul bugetarilor nu este vorba de majorări, ci de recuperări de salarii.

O primă derogare de la Legea responsabilităţii fiscale a fost decisă de Guvern în vara acestui an, când cheltuielile la bugetul general consolidat au fost majorate pentru alte capitole decât cele privind plata serviciului datoriei publice şi a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie-7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului stand-by. Cele mai importante teme de discuţie cu autorităţile române vizează construcţia bugetului pe anul viitor şi reforma companiilor de stat.

Surse guvernamentale au declarat săptămâna trecută că discuţiile cu misiunea de evaluare a acordului preventiv privind construcţia bugetului pe 2012 pornesc de la o prognoză de creştere economică de 2,3-2,5% şi un deficit bugetar în 2012 în limita a 3% din PIB, ţintă asupra căreia insistă Comisia Europeană şi mai puţin FMI.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-18

TAGURI: pensii, salarii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

DOCUMENT: Legea salarizării unice. Cât vor primi bugetarii din 2017 Ministerul Muncii a transmis spre consultare proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului... 30 Noi 2016 | (1)
Alina Gorghiu: Parlamentarii liberali vor renunța la pensiile speciale Parlamentarii liberali vor renunța la pensiile speciale din prima lună de mandat, pentru că PNL... 18 Noi 2016 | (7)