2018-06-25 09:09


Percheziţii la persoane suspectate că au furat metale neferoase din Germania

 |  10:53
Percheziţii la persoane suspectate că au furat metale neferoase din Germania

IGPR a anunţat, într-un comunicat de presă, că polițiștii fac, miercuri dimineaţa, o serie de percheziții domiciliare în patru județe, la persoane bănuite că au comis infracțiuni de furt în Germania. Acestea sunt suspectate că au furat metale neferoase (cupru).

„La data de 25 noiembrie, polițiștii Direcției de Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române și polițiștii de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor Giurgiu, Teleorman, Ilfov și Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 13 percheziții domiciliare'', se arată în comunicatul citat.

IGPR a mai precizat că oamenii legii vor pune în executare șapte mandate europene de arestare, emise de magistrații germani pe numele românilor vizaţi în anchetă.

Potrivit sursei citate, perchezițiile au loc în județele Giurgiu — 8, Teleorman — 2, Ilfov — 2 și Buzău — 1.

„Acțiunea este organizată în baza unor cereri de comisie rogatorie internațională formulate de autoritățile judiciare din Nurnberg și Bamberg prin Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională, Relații Internaționale și Programe al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, precizează IGPR.

Sursa citată a mai menţionat că activitățile beneficiază de sprijinul structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române și al specialiștilor criminaliști. De asemenea, sunt prezenți și 12 ofițeri de poliție germani din Landul Bavaria.

Persoanele în cauză sunt cercetate de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, distrugere, furt calificat și tentativă la furt calificat, precizează IGPR.

Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este estimat la 250.000 de euro.

„Persoanele depistate vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării către autoritățile germane”, se arată în comunicatul citat. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-25

TAGURI: perchezitie, persoana, suspectat, fura, metal, neferos, germania





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova