2018-07-17 12:45


UPDATE. Percheziţii la Primăria Târgu Jiu şi la locuinţa primarului Florin Cârciumaru într-un dosar de corupţie

 |  10:36
UPDATE. Percheziţii la Primăria Târgu Jiu şi la locuinţa primarului Florin Cârciumaru într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA efectuează, marţi, percheziţii la Primăria din Târgu Jiu, la locuinţa primarului Florin Cârciumaru şi la sediile unor firme, într-un dosar de corupţie.

UPDATE, ora 10.59 DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2008 – 2015.

Potrivit sursei citate, procurorii fac şase percheziţii în judeţul Gorj, la sediul unei instituţii publice, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare, citate de Mediafax, au precizat, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Primăria Târgu Jiu, de unde sunt ridicate documente. Totodată, procurorii fac percheziţii la locuinţa primarului Florin Cârciumaru (PSD), care ar fi printre persoanele vizate în acest dosar.

Sursele citate au precizat că nicio persoană nu va fi dusă la audieri şi nu vor fi luate măsuri preventive, în urma percheziţiilor fiind ridicate doar documente.

Procurorii fac percheziţii şi la firma Presanitas din Târgu Jiu.

Ancheta vizează presupuse fraude cu fonduri europene destinate realizării unor lucrări la reţeaua de canalizare a oraşului, care ar fi trebuit finalizate în urmă cu cel puţin doi ani.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Generală Anticorupţie şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Potrivit procurorilor, faptele de corupţie ar fi fost comise în perioada 2008-2015.

Anchetatorii mai fac percheziții și la domiciliul unui om de afaceri din oraș care are încheiate mai multe contracte cu Primăria Târgu-Jiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-19

TAGURI: perchezitie, primarie, targu, jiu, locuinta, primar, florin, carciumaru, dosar, coruptie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
19 Mai 2015

sa le dea puscarie PE VIATA la escrocii aia...hotzomanii lui KIMJONG TONTA de terenuri si paduri
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova