2018-07-22 23:17


Percheziţii la societăţi comerciale cu implicare în activităţi de tip media. Prejudiciul - peste 12 milioane lei

 |  08:53
Percheziţii la societăţi comerciale cu implicare în activităţi de tip media. Prejudiciul - peste 12 milioane lei

Procurorii Parchetului General și ofițeri de poliție fac, luni dimineața, mai multe percheziții pe raza municipiului București și a județului Ilfov la reprezentanți ai unor societăți comerciale cu implicare în "activități de tip media". Aceştia sunt suspectați de evaziune fiscală și rambursare ilegală de TVA, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 12 milioane lei.

Parchetul General a precizat, într-un comunicat de presă, că procurorii efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect evaziune fiscală și rambursare ilegală de TVA, cauză în care documentarea faptelor a vizat derularea de cercetări în baza informațiilor furnizate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

Potrivit sursei citate, în circuitul infracțional sunt angrenate 35 de societăți comerciale românești, cu implicare în "activități de tip media", prin care s-au stabilit, de către reprezentanții acestora, impozite, taxe și contribuții, având drept rezultat obținerea fără drept a unor sume sau restituiri de la bugetul general consolidat al statului.

Activitățile cu caracter infracțional s-au derulat în perioada aprilie 2012 - martie 2014, existând indicii de săvârșire a faptelor de către mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate similar.

Prejudiciul produs în acest caz este estimat la 12.300.000 lei.

În cadrul anchetei, procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

La acțiune participă efective din cadrul unităților centrale și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române, cu suportul de specialitate al Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, cu sprijinul unor echipe de intervenție din cadrul SIIAS și a doi specialiști criminaliști.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-18

TAGURI: perchezitie, societate, comerciala, implicare, activitate, tip, media, prejudiciu, peste, 12, milioane, lei





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

9 TRUCURI. Cum să SLĂBEȘTI în timp ce dormi Acum 8 ore | (0)
Sfaturi si curiozitati









Apa Nova