2017-11-22 09:29


Peste 100 de percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale de criminalitate organizată

 |  14:19
Peste 100 de percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale de criminalitate organizată

Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a anunţat, într-un comunicat de presă, că Poliția Română a efectuat în ultimele două săptămâni 125 de percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale de criminalitate organizată. Oamenii legii au ridicat, în urma descinderilor, arme, cartușe, laptopuri, carduri bancare, săbii, bijuterii şi droguri.

"În perioada 4-14 ianuarie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 42 de acțiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracționale specializate în trafic de trafic de persoane, trafic și consum ilicit de droguri, criminalitate informatică și spălare de bani. Au fost efectuate 125 de percheziții domiciliare, pentru probarea activității infracționale a 140 de persoane, dintre care 47 au fost reținute sau arestate, iar față de șase persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar”, se arată ăn comunicatul IGPR.

Poliţiştii au ridicat, în urma perchezițiilor, 19 laptop-uri, 18 hard-discuri, 34 de unități centrale, șapte tablete, șapte camere video, 82 de telefoane mobile, 303 medii de stocare, 98 de cartele SIM și 41 carduri bancare.

"De asemenea, au fost ridicate și trei arme, șase cartușe, două săbii, o grenadă, 500 de bucăți de materiale pirotehnice, nouă ceasuri, 400 grame de bijuterii, 160 grame de cannabis, 230 grame de cocaină, cinci doze de heroină, cinci grame de heroină, 19 comprimate, opt plicuri-diverse tipuri, un cântar folosit la cântărirea drogurilor, 123.440 de țigarete, 1.150 de pachete țigări, 16 guri de bancomat și cinci dispozitive de skimming", a menţionat IGPR.

Oamenii legii au instituit sechestre asiguratorii pentru nouă imobile, 24 autoturisme, 67.170 de lei, 62.195 de euro, 3.243 de dolari, 5.675 de lire sterline, 237.000 de won Coreea, 10.510 de ruble, 17.000 de pesos, 265 de lire egiptene, 4.500 de bucăți monede Asia.

Un număr de 368 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate au participat la acţiuni.

Activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea DIICOT.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-18

TAGURI: perchezitie, destructureaza, grupare, infractionala, criminalitate, organizata



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova