2016-12-05 10:42

EVENIMENT


Peste 300 de oameni protestează în Piaţa Constituţiei, împotriva Proiectului 'Roşia Montană'

 |  12:29
Peste 300 de oameni protestează în Piaţa Constituţiei, împotriva Proiectului 'Roşia Montană'

Peste 300 de persoane din Bucureşti, dar şi din zona Roşia Montană, Cluj, Braşov şi Timişoara, protestează sâmbătă, de la ora 11,45, în faţa Ministerului Mediului din Piaţa Constituţiei, împotriva Proiectului 'Roşia Montană'.

Purtând parcarte pe care se poate citi 'Roşia Montană este România, Roşia Montană este şi a mea' sau 'Roşia Montană nu va dispărea, oamenii de aici nu vor pleca', protestatarii scandează lozinci precum 'Avem toţi o rană, Roşia Montană!', 'Salvaţi Roşia Montană!' sau 'Trădarea de ţară, în aur se măsoară!'.

'La miting au venit peste 300 de persoane, atât din Capitală, cât şi din alte oraşe din ţară. Prin această acţiune vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la atitudinea Ministerului Mediului faţă de Proiectul Roşia Montană, deoarece ministrul de resort, Laszlo Borbely, a dat deja de înţeles că proiectul va fi aprobat la un moment dat', a declarat pentru Agerpres, Ştefania Simion, reprezentant al Asociaţiei Alburnus Maior Roşia Montană - unul dintre organizatorii mitingului, alături de CNS Cartel Alfa.

Potrivit Ştefaniei Simion, acţiunea de protest se va încheia la ora 12,45, iar protestatarii vor părăsi zona în mod individual. Circulaţia rutieră din Piaţa Constituţiei nu este perturbată, iar accesul în Ministerul Mediului nu a fost blocat de protestatari.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-06-25

TAGURI: protest, piata universitatii, rosia montana



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

YOYO
28 Ian 2012

Din pacate manipularea opozitiei a sindicatelor si a trusturilor de presa sustin manifestarile din ultima perioada precum si o situatie de haos si nemultumiri

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Caraş-Severin. Incendiu puternic la o pensiune din localitatea Sasca Montană Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o pensiune situată în localitatea Sasca Montană, din... 03 Dec 2016 | (0)
SUA. Protestul elevilor Sute de elevi de liceu, unii fără a avea măcar vârsta necesară pentru a vota, au protestat... 15 Noi 2016 | (0)