2018-12-19 18:03


Plângere la Poliţie împotriva lui Florin Iordache pentru gestul obscen făcut în plenul Camerei Deputaţilor

 |  14:02
Plângere la Poliţie împotriva lui Florin Iordache pentru gestul obscen făcut în plenul Camerei Deputaţilor

Asociaţia Voci pentru Democraţie a depus o plângere la Secţia 17 de Poliţie din cadrul DGPMB - Poliţia Sectorului 5 împotriva deputatului Florin Iordache, pentru gestul obscen făcut îm plenul Camerei Deputaţilor.

"Considerăm că Parlamentul României nu ar trebui să fie altceva decât un spaţiu de dezbatere şi argumentare a unor politici publice, de adoptare a legilor bune şi constituţionale pentru ţară, de respectare a angajamentelor internaţionale asumate şi de respect faţă de cetăţenii României reprezentaţi de către aceşti demnitari iar nu a comportamentelor indecente", afirmă reprezentanţii asociaţiei.

În plângerea depusă la Secţia 17 Poliţie, ei consideră că Iordache a încălcat prevederile articolului 2, alin.1 din Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Conform articolului invocat, constituie contravenţie "săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice".

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a luat cuvântul, miercuri, după votul pentru OUG 92 şi a explicat că se va merge mai departe cu modificările legislative din sfera justiţiei. ”Vom merge mai departe cu toată opoziţia pe care a arătat-o Comisia Europeană. Vrem să fim independenţi, vrem să decidem potrivit Constituţiei, nu potrivit presiunii pe care o pun unii sau alţii!”, a spus Florin Iordache, provocând rumoare în rândul Opoziţiei. La coborâre, deputatul social-ddemocrat le-a arătat parlamentarilor din Opoziţie degetul mijlociu de la ambele mâini. Ulterior, le-a spus jurnaliştilor care l-au chestionat în legătură cu gestul obscen, că avea mâinile ridicate. viewscnt


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-16

TAGURI: florin iordache, plangere, politie, gest obscen,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


UN ROMAN CARE VA PLECA
16 Noi 2018

Atunci cand se striga MUIE PSD nu trebuia si atunci sa se faca plangere. Atunci se accepta PACAT...PACAT . PENTRU UNII DA SI PENTRU ALTII BA...SOROS SA TRAIASCA SI SA DEA BANI CA, NOI NU PREA MAI AVEM NOTIUNEA DE PATRIOTISM....NU sunt cu nici un partid DAR, UNDE ESTE ADEVARUL?
UN ROMAN...
16 Noi 2018

Se vede ca ai creerii spalati de haznaua 3 si slugile lui voiculescu puscariasul si turnator la securitate. Angajati ai haznalei 3 si borfasi din mafia psd AU FOST BENEFICIARI DE BURSE '' SOROS'' CA SI DICTATORUL V. ORBAN DIN HUNGARIA. MAI USOR CU MANIPULARILE '' SOROS'' CA ESTE EXPIRAT SUBIECTUL.
PENTRU UN ROMAN
16 Noi 2018

Hai sa-ti pun o intrbare: ghici care trust de presa isi plateste datoriile la statul roman si ghici care trust de presa este ingropat in datoriile catre statul roman? pana la urma fiecare spune ce vrea dar faptele nu pot fi "interpretate" sau "manipulate". si inca ceva: vad ca mafia toata e intr-un singur partid politic sau alianta. :) vezi ca si Hitler a vazut ciuma doar in 2 categorii de oameni: in evrei si tigani.
ANONIM
16 Noi 2018

Cică voci ptr democrație....da unde dracu ati fost la plăcută cu MUIE psd....sictir democrație....sunteti niste slugi a sistemului si a sterpului ....dar dar semnul lui ghinea unde dracu ati fost ???? Va descalificat singuri arătându.va atitudine de slugi ....MUY BIEN
@ ANONIM CRETIN
16 Noi 2018

Pe tine te inteleg sa aperi mafia psd creata de ''STERPUL'' ILICI LENIN iliescu pentru ca te hranesti din farâmiturile lor. Si gunoaiele ciumei rosii trebui sa supravetuiasca. Ai creerii spalati de haznaua 3 coprofagule.
ANONIM
17 Noi 2018

MUIE PSD. Fara comentarii...Nu este gresit ...Toti au acceptat si nu s-au suparat. Acum este gest obscen. Vaide noi....Cum explicam la copii ce inseamna MUIE ? Acest lucru nu este rau...Daca a facut un gest cu degetele este rau ...NU SUNT PSD-IST.........
Random image



Ultimele stiri






loading...