2018-07-23 01:25


Poliția Capitalei în ALERTĂ: a avut loc un nou incident GRAV la metrou. UPDATE: suspecta a fost găsită

 |  11:23
Poliția Capitalei în ALERTĂ: a avut loc un nou incident GRAV la metrou. UPDATE: suspecta a fost găsită

În această dimineață, în jurul orei 10.00, la Poliția Metrou s-a prezentat o femeie, de 42 ani, care a sesizat faptul că a fost amenințată de către o necunoscută, care prezenta următoarele semnalmente: vârsta de 60-65 ani, aproximativ 1,60m, constituţie robustă, îmbrăcată cu mai multe haine, peste care avea o fustă dreaptă, de culoare neagră, pulover negru, lung, căciulă neagră, geantă bej și cizme negre. Pe braț purta o haină de culoare neagră. Femeia i-ar fi spus „Nu scapi de mine.”

UPDATE

Suspecta a fost identificată şi se afla în custodia poliţiştilor, care lucrează în prezent la confirmarea identităţii femeii.

"Incidentul a avut loc în staţia de metrou Unirii 2. (...)Este vorba de un act de violenţă verbală, nu s-a pus problema unei arme asupra ei.",  a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, la Antena 3.

STIREA INITIALA

Poliția Capitalei intervine în toate staţiile de metrou pentru protejarea persoanelor aflate în aceste locaţii şi pentru identificarea unei femei bănuite de comiterea infracţiunii de amenințare.

„Rugăm cetățenii să respecte indicațiile colegilor noștri aflați în stațiile de metrou și să manifeste prudență”, precizează Poliția într-un comunicat.

„Solicităm sprijin din partea tuturor persoanelor care pot oferi informaţii despre persoana din imaginea alaturată. Cei care o recunosc sunt rugaţi să apeleze de urgenţă prin 112 sau să se adreseze celui mai apropiat poliţist”, mai precizează Poliția, potrivit stiripesurse.ro.

Ultimele informaţii arată că a fost găsită o femeie care are semnalmentele celei căutate, dar se fac cercetări, iar Poliţia aşteaptă în continuare informaţii de la populaţie, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-15

TAGURI: metrou, unirii, tentativa de omor, politie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova