2016-12-03 15:43

EVENIMENT


Polițist mort într-o misiune pornită de la o informație falsă

 |  18:23
Polițist mort într-o misiune pornită de la o informație falsă

Un poliţist a murit, iar un agent al Poliţiei Rutiere Suceava se află internat în spital, după ce maşina în care se aflau în misiune a fost implicată, sâmbătă, într-un accident grav de circulaţie.

Accidentul s-a produs în timpul unei acţiuni de urmărire în trafic a unui autoturism înmatriculat în judeţul Iaşi, despre care poliţiştii suceveni aveau informaţia că ar transporta ţigări de contrabandă. O echipă a Poliţiei Rutiere a municipiului Suceava a identificat maşina în trafic şi a pornit în urmărire, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. În zona localităţii Cumpărătura, maşina Poliţiei a încercat să evite coliziunea cu un autoturism ce încerca să facă la stânga, fără să acorde prioritate. În acel moment a acroşat autoturismul respectiv, intrând în coliziune cu un altul care circula regulamentar pe banda din dreapta a carosabilului. În urma impactului, cei doi membri ai patrulei rutiere au fost grav accidentaţi, transportaţi ulterior la spital, dar unul dintre aceştia, în vârstă de 44 de ani, a decedat. Misiunea de urmărire a poliţiştilor suceveni a fost declanşată în urma unui apel la 112, prin care o persoană sesiza că în maşină s-ar transporta ţigări.

Apelul a fost înregistrat cu puţin înainte de ora 12.00, iar accidentul s-a produs la ora 12.07. Poliţiştii verifică cine a sunat la 112 şi a furnizat informaţii false.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image