2017-11-19 05:20


Poliţiştii au aplicat amenzi de 8,3 milioane de lei într-o săptămână. Peste 600 de şoferi, sancţionaţi pentru că nu au avut anvelope de iarnă

 |  15:19
Poliţiştii au aplicat amenzi de 8,3 milioane de lei într-o săptămână. Peste 600 de şoferi, sancţionaţi pentru că nu au avut anvelope de iarnă

614 şoferi au fost sancţionaţi în ultima săptămână pentru că nu aveau maşinile echipate cu anvelope de iarnă, iar 23 de administratori de drumuri şi firme de deszăpezire au primit amenzi de 100.000 de lei pentru că nu au curăţat carosabilul de zăpadă, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă, că monitorizarea şi controlul activităţii administratorilor de drumuri şi a societăţilor comerciale responsabile de întreţinerea drumurilor publice pe timp de ninsoare şi polei va continua pe tot parcursul sezonului rece.

La solicitarea ministrului Afacerilor Interne, fiecare Prefectură a afişat pe site-ul oficial contractele de deszăpezire încheiate pentru fiecare segment de drum, incluzând firmele care au contractat aceste servicii şi valoarea acestor contracte.

În această săptămână, când mare parte din ţară s-a aflat sub avertizări de viscol şi ninsori, aproximativ 23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră au intervenit zilnic pentru limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor meteo, spune Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a menţionat că, în primele şapte zile ale anului, au trecut frontiera cu Republica Moldova peste 125.000 de persoane, cu 37 la sută mai multe faţă de anul trecut, peste 75.000 de persoane fiind verificate pe sensul de intrare în ţară. În ceea ce priveşte frontiera de vest, timpii medii de aşteptare la ieşirea din ţară nu au depăşit 20 de minute.

„Menţionăm că, în primele zile ale anului, traficul prin punctele de trecere a frontierei s-a menţinut la valori ridicate, fiind înregistrată o creştere cu 32% faţă de perioada similară a anului trecut. În perioada 1-7 ianuarie 2016, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 916.000 de persoane, dintre care 546.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 370.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2015, au trecut frontiera doar aproximativ 680.000 de persoane", a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.

Conform sursei citate, pe frontiera de vest s-au înregistrat 446.000 de treceri, comparativ cu 344.000 în 2015.

Tot în ultima săptămână, angajaţii MAI au desfăşurat 12.555 de intervenţii la evenimente (aproape 9.752 de intervenţii fiind pentru situaţii de urgenţă, iar 682 pentru stingerea incendiilor), au întocmit peste 2.000 de dosare penale şi au aplicat aproximativ 35.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 8,3 milioane de lei. Peste 300 de jandarmi montani au acţionat, zilnic, la nivel naţional pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate. 13 turişti care au suferit diverse traumatisme în timp ce schiau pe pârtii din Braşov, Maramureş, Hunedoara şi Suceava.

Monica Dajbog a menţionat şi că forțele de ordine se pregătesc de „școală”. „O atenţie sporită va fi acordată zonelor din apropierea celor peste 20.000 de şcoli gimnaziale, grădiniţe, licee şi colegii, ţinând cont de faptul că de luni reîncep cursurile. Pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi al cadrelor didactice, vor acţiona zilnic peste 7.000 de forţe de ordine publică, care alcătuiesc dispozitivele de siguranţă publică din zona unităţilor de învăţământ”, a menţionat purtătorul de cuvânt al MAI.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-10

TAGURI: politisti, amenzi, miliarde, sanctionati, anvelope de iarna



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova