2018-02-24 17:52


Polițiștii rutieri din Neamț țineau mita într-o “carte cu conținut religios“

 |  16:59
Polițiștii rutieri din Neamț țineau mita într-o “carte cu conținut religios“

Cercetați acum pentru mai multe fapte de luare și dare de mită și fals intelectual, polițiștii rutieri din Piatra Neamț suspectau de ceva timp că ar putea fi interceptați audio, astfel că, în multe cazuri, luarea sumelor de bani cu titlu de mită se realiza doar prin semne, banii primiți în acest mod fiind ținuți într-o carte cu conținut religios, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, potrivit Agerpres.

Comisarul șef Viorel Andronic, șeful Biroului Poliției Rutiere Piatra Neamț, și șase agenți din subordine, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile prin decizia Curții de Apel Bacău, pentru mai multe fapte de luare și dare de mită și fals intelectual. Alți șapte agenți de la același birou, dar și de la cel de ordine publică, au fost puși sub control judiciar.

Conform referatului DNA, între lucrătorii de poliție, ca membri ai echipajelor de control, a existat o "unitate de voință", acțiunile acestora fiind "premeditate și dirijate" în sensul obținerii unor foloase necuvenite, și nu al respectării de către conducătorii auto a normelor rutiere referitoare la viteza de deplasare legală.

"În acest sens, este de menționat și faptul că din (...) rezultă că lucrătorii de poliție suspicionau posibilitatea de a fi interceptați audio și în multe cazuri luarea sumelor de bani cu titlu de mită se realiza doar prin semne, astfel că în timp ce primeau sumele de bani necuvenite, discuțiile acestora privind constatările și sancțiunile nu aveau corespondent în imagini", arată DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada supusă monitorizării, 22.04.2016 - 18.05.2016, pe parcursul a 25 de servicii efectuate în echipaje de doi sau trei lucrători, lucrătorii de poliție au primit sume de bani cu titlu de mită de la numeroși conducători auto, în legătură cu atribuțiile de serviciu.

Sfântul Iov din Uglea, “martor” fără voie

"De asemenea cu ocazia percheziției asupra autospecialei de poliție marca Dacia Logan cu numărul de înregistrare MAI - (...), în torpedoul acesteia a fost identificată și ridicată o carte cu conținut religios având titlul "Sfântul Iov din Uglea, fiu al Maramureșului (1902-1985), Viața, Minunile și Acatistul", carte ce corespunde cu aceea în care lucrătorii de poliție rutieră introduceau sumele de bani primite cu titlu de mită (...)", spun anchetatorii.

Totodată, procurorii mai spun că numărul mare de acte materiale specifice elementului material al infracțiunii de luare de mită comise în fiecare din echipajele ce efectuau servicii pe autospeciala respectivă, indiferent de componența echipajului, dovedește că această practică este "frecvent uzitată de mare parte din lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Piatra Neamț, constituind o importantă sursă de venituri ilicite pentru aceștia".

Anchetatorii susțin că, în perioada 22 aprilie - 18 mai 2016, cei 14 polițiști au fost desemnați să efectueze activități de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză, pe parcursul cărora au luat mită de 115 ori. Polițiștii au primit sume de bani cuprinse între 50 lei și 400 lei de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-13

TAGURI: politisti rutieri, piatra neamt, mita, carte





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova