2018-04-23 20:11


Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, audiat la DNA

 |  11:32
Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, audiat la DNA

Președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a venit, vineri, la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii au făcut joi percheziții.

La intrare în sediul DNA, Sorin Frunzăverde nu a făcut declarații.

Procurorii DNA au desfăşurat, joi, percheziții la biroul lui Sorin Frunzăverde, ca urmare a continuării cercetărilor în cauza în care a fost arestat preventiv vicepreședintele CJ Ionesie Ghiorghioni pentru trafic de influență.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014. În cursul zilei de 14 mai, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în județul Caraș-Severin, din care una este sediul unei instituții publice", a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Purtătorul de cuvânt al CJ Caraș-Severin, Camelia Șușco, a afirmat, că perchezițiile au avut legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2014.

Sorin Frunzăverde a declarat, joi, la finalizarea perchezițiilor care au avut loc la sediul CJ, că nu se poate vorbi de presiuni pe care le-ar fi exercitat asupra primarilor în timpul campaniei prezidențiale.

"Nu înțeleg ce puteam face penal la alegeri. Cum puteam eu să influențez voturi? Cât despre presiuni asupra primarilor, despre ce presiuni vorbim? Cum puteam eu să îi presez? Dându-le fonduri? Ce fonduri, din moment ce Consiliul Județean nu mai împarte bani la primării? La primul tur am fost suspectat că nu am făcut campanie, acum se spune că am făcut campanie nu știu cum... Au plecat de la PNL la PSD 20 de primari. Deci, ce presiuni puteam face eu? Am făcut o campanie normală, la fel ca întotdeauna", a afirmat Sorin Frunzăverde.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-15

TAGURI: presedinte, cj, caras, severin, sorin, funzaverde, audiat, dna, dosar, procuror, perchezitii





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova