2016-12-03 11:52

EVENIMENT


Prigoana curvelor. Cum explică parlamentarii votul lor contra bordelurilor

 |  19:38
Prigoana curvelor. Cum explică parlamentarii votul lor contra bordelurilor
Proiectul de lege iniţiat de deputatul PDL Silviu Prigoană în vederealegalizării prostituţiei a fost respins, marţi, de Camera Deputaţilor ca fordecizional - după ce căzuse anterior şi la Senat. Având aviz de respingere dinpartea Comisiei juridice, actul normativ a primit din partea deputaţilor 225 devoturi contra şi doar 30 pentru,în timp ce 28 s-au abţinu, făcându-l peiniţiator să acuze „ipocrizia” colegilor.

Proiectul, iniţiat în septembrie 2010, arăta, înexpunerea sa de motive, că legislaţia europeană în domeniu este neunitară, întimp ce, în România, legea e necesară întrucât „traversăm o perioadă deneajunsuri economice, neîmpliniri sociale şi frustrări personale”.

Practic, proiectul stipula includerea în nomenclatorul CAENa „activităţii cu caracter sexual autorizate” (ACSA), persoanele care o practicăfiind obligate să păstreze secretul identităţii. Modul de organizare a Caselorde toleranţă era şi el descris în detaliu. Astfel, tarifele trebuiau afişate îninterior la loc vizibil, iar practicantelor (cu statut echivalent celui de PFIsau AF) să li se pună la dispoziţie camere separate dotate cu grup sanitar. Lortrebuie să li se acorde minimum 70% din venit şi nu li se pot impune condiţiiprivind „forma sau calitatea activităţilor prestate”. Se prevăd sancţiuni cuînchisoarea de la 3 luni la 3 ani pentru practicantele neautorizate, de la 1 la5 ani pentru impunerea de contacte sexuale neprotejate, în timp ce pentru fotografiereacelor care intră în Casa de toleranţă pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani.

Comisia juridică, care a analizat în detaliu articolelelegii, a reclamat o mulţime de neconcordanţe, începând de la contradicţiile încare se intră în cazul când Casa de toleranţă este chiar locuinţa prostituatei şiterminând cu spinoasa definire a caracterului sexual care a blocat şi alte legi:în proiectul lui Prigoană definirea se face repetând aceeaşi sintagmă.

Proiectul a fost supus la vot de fiecare dată fără dezbateriîn plen. Ioan Oltean a făcut doar o recomandare la unul din voturi: „Vă rog, dedata asta, să nu mai greşiţi, ci să votaţi cu atenţie”. Pe lista votanţilor lalege îi găsim pe poziţii diferite pe deputaţii PSD Nicolae Bănicioiu şi RobertNegoiţă, ale căror nume apar într-un dosar în care au fost trimişi în judecatămai mulţi proxeneţi. Bănicioiu a decis să voteze împotriva legii (după ceanterior se abţinuse), în timp ce al doilea a optat, în final, pentrususţinerea proiectului lui Prigoană.

Negoiţă şi-a explicat şi pentru „Puterea” decizia. „Eu amlegături cu oameni de la Poliţie, ca orice politician, şi mi-au spus că, întotdeauna,acolo unde numărul de prostituate e mai mare, numărul de violuri e mai mic, şiinvers: mai puţine prostituate înseamnă mai multe violuri. Nu cred că cineva ardori ca soţia, fiica sau prietena să ajungă într-o asemenea situaţie. De aceea,e nevoie să reglementăm acest fenomen, care oricum există de când e viaţă peTerra - degeaba ne ascundem după copaci.” Negoiţă recunoaşte că n-a citit textul,dar a votat „pentru ideea în sine”. „Am vorbit cu dl Prigoană înainte de plenşi i-am promis că voi vota aşa. Argumentul pe care mi l-a dat a fost că în acestfel am opri finanţarea lumii interlope, care se ocupă cu aşa ceva - iar eu suntde acord cu asta. Cred că toţi colegii gândesc, de fapt, la fel ca mine,inclusiv cei din Comisia juridică, dar nu sunt destul de bărbaţi s-orecunoască”, mai asigură Robert Negoiţă

Deputaţii PDL Adrian Gurzău şi Petru Călian, şi eiimplicaţi în dosar pe rolul DIICOT Cluj cu privire la prostituţie, au votatîmpotrivă. „A fost o decizie a grupului nostru parlamentar, pe care ne-amexprimat-o chiar înainte de plen. Nu sunt de acord cu această iniţiativă, nu amsusţinut-o şi nu o voi susţine. Aceasta e declaraţia mea, n-are sens să spun eumai mult”, ne-a explicat, pe scurt, Petru Călian.

Radu Stroe: „Astea sunt prostii, gărgăuni”

De altfel, mai toţi cei care au votat împotrivă refuză săargumenteze detaliat, ci preferă să se eschiveze. „Aşa am considerat eu. Eusunt bătrân, domnule. Nu e ceva pentru mine. Da, m-am gândit la idee în sine,dar şi la lege. De altfel, i s-a explicat domnului respectiv că lucrurile astease fac într-o altă etapă. Nu acum, când mor femei gravide în spitale şi avematâtea probleme. Astea sunt prostii, gărgăuni” expediază subiectul liberalulRadu Stroe.

Deputatul PSD Mircea Silvestru Lup, membru al Comisieijuridice, este printre puţinii care are o opinie şi despre textul concret supusvotului. „Am fost contra, şi l-am criticat şi în comisie. E vorba şi de modulde redactare, care e neprofesionist. Nu vreau să intru în amănunte, darreglementarea unor astfel de chestiuni, dacă se face, se face extrem de atentşi de riguros. Pe când aceasta era o lege făcută pe genunchi. De fapt, dinpunctul meu de vedere, şi dacă era făcută mai bine tot aş fi fost împotrivă, caidee. Ţine de principiile mele că prostituţia nu trebuie legalizată. Poate să-ispună dl Prigoană ipocrizie, eu îi spun altfel. Nu vreau să mai comentez cespune unul care, în sfârşit... Dânsul ştie să facă bani. Dar eu sunt jurist”,explică Mircea Lup.

Amenzicu nemiluita

Prostituţia,una dintre cele mai vechi meserii, a existat şi va exista întotdeauna. Chiardacă este în afara legii, este foarte greu de probat că o tânără seprostituează dacă nu este prinsă în flagrant delict şi cu banii marcaţi. Chiarşi aşa, pedeapsa este mică. Amenzile date fie de Poliţia Locală, de Jandarmeriesau de Poliţia Naţională se adună cu nemiluita, fiindcă fetele nu au de gând săle plătească. De când a explodat internetul, fetele au trecut la agăţat clienţipe site-uri de profil. Riscul de a fi bătut de peşti şi tâlhărit în locaţieeste pe măsură. Altele, fără prea multă şcoală, fără dotări IT ies la muncădupă ora 22.00 direct la stradă. Te rezolvă în vreun gang, în maşină sau directîn natură, pe câmp. Cu trupurile aproape dezgolite şi fardate peste măsură, dezici că sunt angajate la circ, „fetiţele” ies la produs în fiecare zi. Le faccu mâna şoferilor în speranţa că mai fac rost de un client. Locurile în carepot fi întâlnite sunt: Sos. Pipera-Tunari, strada Mătăsari, Pădurea Băneasa, stradaMircea Vulcănescu, strada Buzeşti, zona Lujerului, Intrarea Ştefan Furtună,Maria Rosetti (Cinema Scala), Bulevardul Mihai Bravu, Piaţa Reşiţa şiPetricani. Preţurile sunt cuprinse între 15 şi 80 de lei. Prezervativul esteinclus în preţ. (L.N.)

Prostituţie mascată sub saloane demasaj sau agenţie de fotomodele

Nude puţine ori poliţiştii au dovedit faptul că sub protecţia denumirii de Salonde Masaj Erotic se ascundeau adevărate bordeluri. Clienţii, oameni cu dare demână, politicieni şi oameni de afaceri beneficiau de un masaj relaxant cufinalizare. Asta nu o spunem noi, ci interceptările efectuate de anchetatori încâteva dosare de răsunet.

Unuldintre aceste dosare este cel al creatorului de modă Dyandy Dănuţ Pârvan, care afost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei,de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Acesta a fost trimis în judecată,fiind acuzat că, sub acoperirea unui salon de masaj erotic, obţinea bani dinproxenetism, una dintre angajatele acestuia fiind minoră. Magistraţii au spuscă Dyandy întreţinea relaţii sexuale cu masezele pentru a le „învăţa” şi „leiluziona” pe tinere sub promisiunea unei cariere în lumea modei. Instanţa maisublinia în motivarea hotărârii că, în şapte luni, Dyandy a transformat unimobil de lux dintr-o zonă centrală a Bucureştiului, pe care îl ocupa fărăforme legale, într-un „stabiliment” al prostituţiei, acţionând „elaborat şipremeditat pentru atingerea scopului propus, respectiv pentru obţinerea defoloase materiale”. Potrivit anchetatorilor, patru angajate ale salonuluiSexyland, administrat de Pârvan, ar fi primit de la clienţi 200 de lei pentrumasaj şi 500 de lei pentru servicii sexuale. Femeile îi plăteau o parte dinaceste sume lui Dănuţ Pârvan.

Unalt caz este cel al agenţiei de fotomodele Star Models. Anul trecut, procuroriiDIICOT i-au „săltat” pe Ion Valeriu Tămărjan, de 34 de ani, directorul agenţieiStar Models din Slobozia (poreclit Terra), şi pe mâna lui dreaptă, Cornel ReluCostan, de 37 de ani. Cei doi erau acuzaţi că, sub paravanul firmei StarModels, au organizat o complexă reţea de prostituate de lux pe care le „livrau”unor clienţi atent selecţionaţi, criteriile de bază fiind în funcţie de bani şide interese. Anchetatorii susţin că „afacerea” îşi avea cartierul general înRin Grand Hotel din Bucureşti, aflat în proprietatea fraţilor Negoiţă. Dealtfel, relaţia dintre patronul agenţiei Star şi Robert Negoiţă este denotorietate, cei doi fiind, la un moment dat, chiar parteneri în organizareaunor concursuri de frumuseţe. Mai mult, numele acestora este legat şi de unscandal monstru din 2008. Atunci, la concursul „Miss Academy”, organizatorul Tămărjan(sponsorizat de omul de afaceri Robert Negoita), a fost acuzat de patruconcurente din Craiova că preselecţiile erau făcute, de fapt, pentru dame decompanie, nicidecum pentru modele. (EduardPascu)

Pudicii

Împotriva legalizării prostituţiei s-au exprimat ieri, înParlament, Roberta Alma Anastase, William Brînză, Viorel Hrebenciuc, MonicaIacob-Ridzi, Dan Nica, Gabriel Oprea, Călin Popescu Tăriceanu, ValeriuSteriu,Raluca Turcan şi Elena Udrea. Iar pentru legalizare au votat,între alţii, Cristian Adomniţei, Vasile Gherasim, Brînduşa Novac,SilviuPrigoană şi Cristian Rizea. Interesant că Sever Voinescui, Mihaela Şandru,Mihaela Stoica, Marian Săniuţă, Theodor Paleologu s-au abţinut la vot.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-04-01

Mai multe imagini:
Prigoana curvelor. Cum explică parlamentarii votul lor contra bordelurilor
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VALFLORI
23 Iun 2011

Aceaste lege, desi ar fi un pacat crestineste vorbind, este necesara. Problema e ca, in parlament au napadit toti frustratii sexual si fizic, care isi ascund nerealizarea in plan sexual si poate si problemele de dinamica sexuala, in spatele asa zisei morale si a altor lucruri inventate avand ca vector falsa pudoare pe care o afiseaza.

Adauga un comentariu

Random image