2018-07-23 20:44


Primarul PSD din Sighisoara renunţă la mandat

 |  13:01
Primarul PSD din Sighisoara renunţă la mandat

Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu Mălăncrăvean (foto), ales din partea Partidului Social Democrat (PSD), şi-a depus demisia vineri. El a invocat motive personale în documentul înaintat Instituţiei Prefectului din Judeţul Mureş. Surse din primărie spun că demisia are legătură cu “ordonanţele otrăvite”.

Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a confirmat că a primit demisia scrisă a primarului din Sighişoara şi că există o procedură de urmat până când se va emite ordinul de încetare a mandatului înainte de termen. "Am primit în această zi (vineri - n.r.) demisia scrisă a domnului primar Ovidiu Mălăncrăvean, o am pe birou, cum că începând cu data de 3 februarie 2017 îşi dă demisia din motive personale. Urmează să se convoace Consiliul Local Sighişoara să ia act de decizie, apoi secretarul să întocmească un referat în care se precizează motivul legal de încetare a mandatului, după care se va emite ordinul de prefect", a arătat Lucian Goga. Ovidiu Mălăncrăvean nu a putut fi contactat pentru a-şi preciza punctul de vedere, mai ales că anumite surse invocă faptul că gestul său ar fi avut ca fundal o stare de nemulţumire legată de scandalul legat de adoptarea OUG de modificare a Codurilor penale. Joi seara, în faţa Primăriei Sighişoara peste 500 de persoane au protestat faţă de modul de adoptare a OUG de modificare a Codurilor penale şi a proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse. Surse din PSD Mureş susţin că, deocamdată, nu cunosc motivul pentru care primarul din Sighişoara şi-a înaintat demisia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-03

TAGURI: primar, psd, sighisoara, mandat, ovidiu malancravean





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


FELICITARI.
03 Feb 2017

Sunteti un exemplu pentru comunitatea dvs.Acest model trebui urmat si de alti primari ai organizatiei mafiote psd din tara.
BRAVO FELICITARI
03 Feb 2017

SUNTETI BUN DE PUS IN LOCUL LUI IOHANNIS SEF DE STAT CORUPT Nu mai exista nici o tara civilizata in care seful statului este un mafiot falsificator de acte vanzator de copii pentru organe si evazionist
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova