2016-12-09 00:08

EVENIMENT


Primarul Iaşiului, ameninţat cu moartea

 |  19:46
Primarul Iaşiului, ameninţat cu moartea

Primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, a sesizat Poliţia după ce a primit o scrisoare de ameninţare cu moartea, trimisă în numele angajaţilor CET, în care i se cere să anuleze licitaţia privind concesionarea serviciului de termoficare, fiind avertizat că în caz contrar va petrece sărbătorile în sicriu.

Gheorghe Nichita a declarat ieri într-o conferinţă de presă, că în urmă cu câteva zile a primit la primărie o scrisoare de ameninţare prin care i se cere să anuleze licitaţia privind concesionarea serviciului de termoficare. „Scrisoarea este un ultimatum la adresa mea, trimisă în numele a 250 de angajaţi de la CET. Mi se cere ca până la 1 decembrie Consiliul Local să emită o nouă hotărâre pentru anularea licitaţiei, pentru că altfel voi avea de suferit. În scrisoare se spune că 250 de şomeri de la CET sunt capabili de orice şi că ar fi bine să nu risc. «Dacă nu anulaţi licitaţia, veţi petrece sărbătorile în sicriu sau la puşcărie», mi se spune în scrisoarea respectivă”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

El a precizat că licitaţia pentru concesionarea serviciului de termoficare a oraşului va avea loc în luna decembrie, indiferent de presiunile care se fac asupra sa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image