2018-12-17 16:37


Procurorii DNA sar în APĂRAREA Laurei Kovesi: ”Resimțim de ani de zile ATACUL constant”

 |  16:40
Procurorii DNA sar în APĂRAREA Laurei Kovesi: ”Resimțim de ani de zile ATACUL constant”

Într-un comunicat de presă asumat de 135 de procurori din cadrul DNA se contestă raportul Ministerului Justiției, semnatarii iniţiind o cerere de apărare a reputaţiei profesionale şi a independenţei procurorilor din cadrul DNA către CSM.

”Noi, procurorii din D.N.A, am decis să iniţiem o cerere de apărare a reputaţiei profesionale şi a independenţei procurorilor din cadrul DNA, în temeiul disp. art.30 alin.2 din Legea nr.317/2004, pe care să o adresăm Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere evenimentele din ultimele zile când, în spaţiul public (televiziuni, ziare, internet, etc.), persoane ce deţin funcţii publice sau politice, pornind de la susţineri neprobate formulate de un inculpat trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru fapte corupţie, au făcut afirmaţii cu caracter de generalizare, prin care au acreditat ideea că procurorii din cadrul DNA administrează probe cu încălcarea legii.Am constatat cu surprindere că persoane ce deţin funcţii de demnitate publică au lansat acuzaţii nefondate la nivelul întregului corp profesional al procurorilor din cadrul DNA, în ceea ce noi considerăm o încercare sistematică de a discredita întreaga activitate pe care am realizat-o în ultimii ani.Noi, procurorii din DNA, ne-am confruntat în ultimii ani, direct sau indirect, cu atacuri venite prin intermediul mass media de la persoanele pe care le-am cercetat, le-am trimis în judecată sau care au fost condamnate în dosarele instrumentate de noi. Am suportat, chiar dacă aceste atacuri ne-au afectat direct viaţa prin impactul emoţional negativ avut asupra noastră, a familiilor noastre, a prietenilor şi cercului de cunoscuţi.Cu toţii am ales să continuăm să combatem corupţia şi să ne urmăm principiile, fiind conştienţi că rezultatul muncii noastre poate reprezenta un element pozitiv în structurarea societăţii româneşti, având ca fundament ideile de normalitate, corectitudine, dorinţă de evoluţie şi progres.Astăzi am cerut Consiliului Superior al Magistraturii să constate că toate aceste afirmaţii, unele dintre ele de o gravitate deosebită, sunt nefondate, fiind făcute doar pentru a ne discredita profesional, pentru a induce în rândul opiniei publice ideea că procurorii DNA sunt abuzivi, neprofesionişti, lipsiţi de orice etică.Nu intenţionăm, prin acest demers, să cauţionăm vreun act de ilegalitate al vreunui coleg şi avem încredere că sistemul de justiţie şi-a dezvoltat anticorpii necesari pentru a dovedi şi sancţiona orice abatere de la litera legii a unui magistrat procuror.Ceea ce dorim noi este să cerem singurei instituţii abilitate să ne apere independenţa şi reputaţia profesională, să facă ceea ce are în obligaţiile prevăzute de Legea nr.317/2004 - să constate că toate aceste afirmaţii denigratoare la adresa noastră şi a muncii noastre sunt neadevărate şi au ca scop intimidarea celor angajaţi în lupta împotriva corupţiei şi afectarea sistemului de justiţie.Totodată, noi procurorii din DNA ne exprimăm dezacordul cu demersul ministrului justiţiei de a propune revocarea doamnei Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al DNA şi tragem un semnal de alarmă asupra perspectivelor sumbre ale independenţei justiţiei şi ale viitorului luptei anticorupţie.Într-adevăr, aşa cum a zis ministrul Justiţiei, lupta anticorupţie nu stă într-un singur om, însă nu putem accepta, ca cetăţeni liberi ai României şi profesionişti ai dreptului, să asistăm la o cerere de revocare întemeiată pe neadevăruri, pe supoziţii şi pe informaţii din presă, neprobate în niciun fel în locul unei analize legale şi fundamentate. Unicul scop este de a o îndepărta pe Laura Codruţa Kovesi pentru singura vină că a reuşit să administreze această instituţie din care facem parte, cu mult curaj, tact şi performanţe apreciate de numeroşi cetăţeni români, dar şi de comunitatea europeană şi internaţională.De altfel, resimţim de ani de zile atacul constant, incorect al inculpaţilor sau condamnaţilor pentru corupţie, la adresa DNA, la adresa noastră a procurorilor din DNA.Însă, în toată această perioadă, ţinta principală a fost Laura Codruţa Kovesi, în mentalul inculpaţilor sau condamnaţilor pentru corupţie, iar înlăturarea ei fiind identificată ca principalul mijloc de a destabiliza şi decredibiliza lupta anticorupţie. Şi nu cred că suntem departe de adevăr.Să ne imaginăm cu toţii că acest demers al ministrului Justiţiei şi-ar atinge obiectivul şi, de săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, Laura Codruţa Kovesi ar fi revocată. Cum am mai putea continua să facem ceea ce facem, cum am mai putea să prindem persoane implicate în acte de corupţie când am şti că, pornind de logica ministrului Justiţiei, oricând am putea fi acuzaţi în mod nedrept, incorect, pentru anchetele desfăşurate, pentru delicte de opinie sau pentru doar pentru simplul motiv că imaginea României în spaţiul internaţional este afectată de fenomenul corupţiei.Nu putem accepta aşa ceva şi, dacă la acest moment alegem să tăcem, înseamnă că toată munca noastră a fost în zadar, înseamnă că nu există şansă spre normalitate, iar corupţia va deveni principalul motor al societăţii româneşti.Semnează: 135 procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie(parte dintre colegii noştri se află la instanţele de judecată sau se află în concedii de odihnă/medicale şi nu au putut să-şi exprime opinia în legătură cu acest demers până la acest moment)” se arată în comunicatul remis presei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-23

TAGURI: procurori, dna, cerere, csm, aparare, kovesi
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MIKIM
23 Feb 2018

Paraditorii i-si apara zdreanta.
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
23 Feb 2018

Evident ca exista contradictii>>>>>>>pentru ca un procuror DNA in momentul cand ancheteaza si trimite(PARADESTE) un rechin in judecata el deranjeaza o intreaga infrastructura pe verticala si orizontala de complici care beneficiaza de banii furati.....................si toti o sa inceapa sa cante in marea orchestra a penalilor.....mai ales cand rechinul e din servicii.....atunci incepe exact ceea ce vedem astazi.....toti politicienii santajati si santajabili danseaza pe sarma precum animalele dresate la circ...iar rechinul dirijeaza corul din tarile calde....CANTATI SLUGILoR CA VA GoLESC CONTURiLE DIN ELVETIA...DANSATI pE SARMA pANARAMELOR...CA NU MAi VEDETi Voi CUMpaRATURI LA paRiS
ANONIM
23 Feb 2018

CE NU INTELEG CETATENII RO SARACI CU DUHUL ESTE FAPTUL CA; INCULPATII, PUSCARIABILII, PENALII, PUSCARIASII, care contamineaza din ce in ce mai mult PARLAMENTUL, GUVERNUL, ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA SI CENTRALA SI ALTE INSTITUTII ALE STATULUI trebuie scosi din viata publica. EI SE POT BUCURA DE "PREZUMTIA DE NEVINOVATIE" (mult trambitata de mafioti, sifractori, tradatori, etc) cand nu indeplinisc nici o functie publica . Intr-o democartie reala PREZUMTIA DE NEVINOVATIE nu opereaza pentru cei ce detin orice functie publica sau de demnitar si sunt BANUITI DE LIPSA DE , CINSTE, DE MORALITATE SI INTEGRITATE , DE LIPSA DE COMPETENTA , DE LIPSA DE CARACTER, DE LIPSA DE INEGRITATE, DE LIPSA DE ONOARE, ETC Trebuie anulate toate imunitatile si legile protectioniste a celor alesi PENTRU A CREEA CONDITII ELITELOR SI DEMNITATILOR UMANE SA INLOCUIASCA POLITRUCII INFRACTORI, SEMIDOCTII, ZOILE SI GUNOAIELE UMANE care au distrus RO. CEI CE SE VOR ALESI TREBUIE SA O FACA DIN DARUIRE PENTRU SEMENI, DIN VOLUNTARIAT, DIN PASIUNE SI TALENT. Trebuie abrogate legile ce permit amenstecul intre puterile statului pentru depolitizarea (demafiotizarea) structurilor statului. PARLAMENTUL NU TREBUIE SA NUMEASCA MEMBRI INSTITUTIILOR FUNDAMENTALE ALE STATULUI (CCR, Curtea de Conturi, CSM, Avocatul Poporului, AEP, etc)
ANONIM
23 Feb 2018

Niste hoti corupti si mafioti ancheteaza pe alti hoti Un sef de stat mincinos de la obraz,corupt traficant de copii lacom de avere nemuncita si fudul striga la alti asemenea lui Avem o tara corupta si capusata de sus de la Cotroceni pana la primaria din Salonta gara sau Balaceana din Vale Trebuie luate masuri ,si arestati toti si incatusati
LEVST.
23 Feb 2018

In desertul aplicarii legii (si -implicit- umanist) , numit Romania, Kovesi -cel putin apparent***- este o adevarata oaza de verdeatza, banuiesc ca si procurarii rai( care au facut mici abateri) semneaza cu aceasta petitie, pentru ca inteleg ca , cu un procuror-sef dragnea type, ei ar fi OBLIGATI sa savarseasca acte ilegale, amorale si antiumane, la nivel masiv si intens, practic , ar deveni instrumente politice de represiune si manipulare, ceva chiar mai odios decat securitatea ceausista... Tocmai pentru acest motiv isi apara actualul sef, mai ales ca ei stiu la fel de bine ca Codruta nu a facut talharii , abuzuri impotriva unei persoane oarecare, etc...(*** zic apparent, pentru ca daca s-ar dovedi contrariu, sunt primul care as cere inchisoare pentru Kovesi, insa -sunt sigur- ca pesedeii si toader-milogu', o urmaresc de ani, pe aceasta femeie, iar daca ei nu au reusit sa vina cu nimic concret, inseamna ca tipa chiar si-a vazut de meserie, in cel mai correct mod posibil...)
ANONIM
23 Feb 2018

În special ....zdreanță...onea...stoica...sau cum dracu i.o mai chema pe acești RECUPERATORI ai justitiei
ANONIM
23 Feb 2018

În special ....zdreanță...onea...stoina....sau cum dracu i.o mai chema pe acești RECUPERATORI ai justitiei
LEVST.
23 Feb 2018

Si cred ca -odata finalizat acest episod- Kovesi are dreptul(si chiar datoria) si legala si morala, (daca Codruta ramane in functie) sa-l aduca pe milogul-tudorel in fata Justitiei, la modul cel mai personal, pentru defaimare dar chiar si pentru subminatea statului de drept, tudorel-milogul , practic s-a aliat cu un partid(ca servitor)***, cea ce incalca profund, separatia puterior in stat…( *** nu poate sa sustina contrariu, el a luat aceasta decizie dupa lungi amanari, timp in care corifeii si chiar activii oficiali ai pesedeului, au deschis un front international, impotriva lui Kovesi, culmea fiind ca cele mai tari -si initiale- voci , fiind ale celor fugiti din tara de teama legii, indivizi care -practic- si-au anulat orice drept de cetatean roman)
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
23 Feb 2018

@LEVST....chiar nu ai priceput cine conduce tot circul asta?TUDOREL TOADER in niciun caz,el e bagat la inghesuiala de altii de exemplu VARANUL cu HAznalele,GHITZA de la Belgrad...si baietii astia care au condus RECIPLIA ...care au la degetul mic BLACK CUBE si inclusiv pe iSARESCU si TARiCEANU........te faci ca nu pricepi ce sunt astia.....niste MASONI facuti pe motive extrem de dubioase de niste unii si niste altii...care beneficiaza de anumite chestii.........uite o intrebare...CuM DRACU DISpAR MILIARDE DE EURO si ISARESCU SE FACE CA PLoUA?..pai daca DNA-ul vrea sa prinda infractorii o sa ajunga inclusiv la el...tartorele-sef de la BNR....faraonul iSARESCU-RAMSES care inca de dinainte de 89 cloceste numai porcarii si falimente bancare extrem de profitabile pentru unii pe care le plateste statul roman..........Adica te duci la cazino in LAS vEGAS,joci miliarde pierzi,nici o problema...plateste poporul si BNR-ul
BRAVO CUCUVEA!
23 Feb 2018

Cred că suntem SINGURII de pe forum care gândim! Nimeni nu zice PÂS în privința jivinei scârboase de Isărescu, despre altă jivină scârboasă care ne-a pus la plata unui Holocaust închipuit - Băsescu! De ce nu se mai aduce vorba despre AURUL ROMÂNIEI ÎNSTRĂINAT ÎN MAREA BRITANIE?! CINE I-A DAT DREPTUL REPTILEI DE ISĂRESCU S-O FACĂ ȘI, DE CE ESTE ȚINUT ÎN FUNCȚIE ACEST TUTANKAMON ÎN-DIAVOLIT DE CĂTRE TOATE PARTIDELE ”ROMÂNEȘTI” DIN PARLAMENTUL RUȘINII, ÎNTOTDEAUNA ÎMPOTRIVITOR BUNĂSTĂRII ROMÂNILOR, EXTREM DE OTRĂVITOR/TOXIC POPORULUI ROMÂN?!
LEVST.
23 Feb 2018

iNTAMPLATOR (DAR ABSOLUT INTAMPLATOR!!!) doar ce am zis(si nu prima oara) ca tudorel este doar un servitor bagat intre corzi, de unde trebuie sa chitzaie ce i se ordona...
LEVST.
23 Feb 2018

LevSt. 23/02/2018 at 7:27 pm Si cred ca -odata finalizat acest episod- Kovesi are dreptul(si chiar datoria) si legala si morala, (daca Codruta ramane in functie) sa-l aduca pe milogul-tudorel in fata Justitiei, la modul cel mai personal, pentru defaimare dar chiar si pentru subminatea statului de drept, tudorel-milogul , practic s-a aliat cu un partid(ca servitor)***, cea ce incalca profund, separatia puterior in stat…( *** nu poate sa sustina contrariu, el a luat aceasta decizie dupa lungi amanari, timp in care corifeii si chiar activii oficiali ai pesedeului, au deschis un front international, impotriva lui Kovesi, culmea fiind ca cele mai tari -si initiale- voci , fiind ale celor fugiti din tara de teama legii, indivizi care -practic- si-au anulat orice drept de cetatean roman)
LEVST.
23 Feb 2018

Reactie dura de la Bruxelles, dupa anuntul lui Toader: Un pretext pentru a bloca lupta anticoruptie. Oficialii europeni nu sunt prosti Vineri, 23 Februarie 2018, (...)///2- Laura Codruta Kovesi, curajoasa sefa a DNA, a fost de mai multe ori tinta unor campanii de denigrare, in cei cinci ani ai mandatului ei... De ce atata agitatie, cand tuturor trebuie sa le fi fost clar de la bun inceput ca revocarea din functie a sefei DNA este improbabila? De ce atata graba, cand cel de-al doilea si utlimul mandat al lui Kovesi se termina oricum anul viitor? Panica actuala a guvernului ar putea fi generata de procesele care il vizeaza pe seful partidului de guvernamant, Liviu Dragnea, condamnat deja pentru fraude electorale si, de aceea, incompatibil cu functia de premier... Se stie ca Dragnea este urmarit penal pentru abuz in serviciu, constituire de grup infractional si fraudarea fondurilor europene. Dragnea si amicii lui se considera victime ale unui asa-numit "stat paralel" - format din procuratura, servicii secrete si presedintele statului. Prin cele mai recente atacuri la adresa DNA, el spera sa traga de timp...."___------____ or fi ei prin tarile calde, insa e sigur ca =pe acesti bari banditi- tremura chilotii pee ei, desigur nu de frig , ci de frica, este destul de improbabil ca urlete lor sa sperie pe cineva si sa obtina ce vor...S-ar putea ca -din nou- voiculescu, "mare calator prin Tara belgradului", sa se reantoarca la gherla, de unde nu va mai iesi decat pe nasalie... Impinsa de la spate de dragnea, taratzeanu, tudorel, etc., etc.
LEVST.
23 Feb 2018

Toader a publicat un raport confidential al Inspectiei Judiciare. I-a incalcat dreptul la aparare Laurei Codruta Kovesi? de Ionel StoicaVineri, 23 Februarie 2018, ora 17:08 Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a publicat pe site-ul Ministerului Justitiei un raport al Inspectiei Judiciare, din 9 ianuarie 2018, prin care se cerea cercetarea disciplinara a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, si a adjunctului acesteia, Marius Iacob. Actul are caracter confidential si este nepublic..."_____--------______ Asta este atat de dobitoc, incat nici teoria Dreptului, nu o cunoaste, iar -vizibil- a venit in plen cu niste fituici, fara sa aiba viziunea a ce se poate intampla, ei bine , dupa ce va fi aruncat sub autobuz chiar de pesese, se va incepe sapatul la activitatea sa, se va dovedi ca niciodata nu si-a facut lectiile temeinic, dar ca este foarte calificat pentru cativa ani de temnitza...
LEVST.
23 Feb 2018

Tipul s-a impins singur , dintre corzi, la podea, intr-un colt, deja il bantuie gandurile sinuciderii, politic, profesional si social, a si facut-o, urmeaza sinuciderea biologica...Este singura lui iesire din durerile de cap pe care si le-a dat singur...
LEVST.
24 Feb 2018

Procurorul DNA care-l anchetează pe Dragnea, cercetată de Inspecția Judiciară Față de procurorul Alexandra Lăncrăjan Inspecția Judiciară a deschis o anchetă în baza informațiilor furnizate de jurnalista Sorina Matei și Lumea Justiției care au acuzat-o că a participat o reuniune unde erau şi politicieni..."_____------_____ Alta magarie fara sens, este inca o dovada ca pesedeii au agenti in structurile de varf ale justitiei, maine-poimaine, dragnea va trece pe strada pe langa aceasta A.Lancrajan, "cineva" va prinde momentul si va face o foto., apoi "altcineva" va cere recuzarea procurorului, ca -este evident- s-a intalnit cu dragnea, personaj nu numai politic , dar si subiectul anchetei... Iar -concret- in acest caz, A.L. se duce si ea pe oriunde, nu poate sti cine se mai preumbla pe la respectiva sindrofie, insa daca exista inregistrari cum ca a discutat politica, ca a facut promisiuni, ca a discutat cazuri, etc., etc., de acord, trebuie sanctionata drastic, insa pentru ca a participat undeva, unde erau prezenti si altii, este o absurditate sa declansezi o inspectie pe tema...Momentul arata insa ca exista o concentrare de forte, pentru a discredita DNA si chiar intreaga Justitie...
LEVST.
24 Feb 2018

Mungiu Pippidi : ”bine făcut raportul lui Tudorel Toader”______--------______deci pana la urma aceasta pee-pee de!, aceasta purcica germanizata si-a pus suncile in cap si a iesit la rampa cu ce era in adancul ei, adica exact varianta porcului care agatza o purcelusa la Discotroc, o ia la cocina lui, se aseaza chiar pe troc si zice"Si acum sa-ti povestesc cum am fost castrat", numai ca aici, purcica ne spune cum a fost ea castrata, insa de orice bun-simt...Probabil si de "reflexul" gandirii...
LEVST.
24 Feb 2018

Tudorel Toader anunta ca s-a intalnit cu GRECO. Nicio vorba despre recomandarea sa consulte Comisia de la Venetia.(...)___------____foarte adaptabil acest tudorel, a imprumutat rapid stilul docilei, adica dezinformare prin omisiune...
LEVST.
24 Feb 2018

Disperat să o revoce neapărat pe Kovesi, Toader a publicat documente dintr-o anchetă în lucru:"...Judiciariștii consultați de Digi24 spun că, prin publicarea acestor informații secrete, Tudorel Toader riscă acuzații de ordin penal, pentru că reprezintă infracțiune publicarea unor informații care nu sunt destinate publicității... Neoficial, cei de la Inspecția Judiciară spun că acest raport nu ar fi trebuit să existe în spațiul public. "...Cauzele trebuie rezolvate așa cum au fost organele de urmărire sesizate și nu după importanță, după grad, după funcție”, a susținut Tudorel Toader pe 22 februarie..."_____------_____ deci dupa mintea acestuo "mare" justitiar, prof. universitar si alte "merite" (obtinute pe oua), daca o politie sau jandarmerie mica este sesizata ca un tip a furat si fugit cu o intreaga cutie plina cu bunuiri dintr-un magazin, normal ca cei 3 ofiteri de serviciu sa impanzeasca zona respectiva pentru a-l prinde... Iar daca in minutul urmator acestia primesc o alta sesizare ca un tip trage cu un AKM la o adunare publica si deja sunt cativa morti, politistii isi continua urmarirea gainarului, importanta infractiunii, etc., nu are nicio revelatie in procesul legii...Bai da destept mai este acest ministru al justitiei...Exact ca si in cazul citat de el, adica de ce sa se ajunga cat mai repede la functii inalte, e simplu, pentru ca respectiva persoana urma sa candideze la functia de PM, iar publicul trebuie sa stie cat mai curand si cat mai corect, cu cine are de'a face....Intelegi, mos toadere? Sau la tine logica si ratiunea sunt doar mofturi...
LEVST.
24 Feb 2018

_''... să trec pentru câteva ore prin Capitala Moldovei. Am profitat de oportunitate și le-am făcut o vizită unor prieteni. Care din felurite motive știau ceva mai multe despre dl. Tudorel Toader. Despre trecutul acestuia. Despre mania grandorii de care suferă dl. ministru, despre starea de autoadmirație în care plutește, despre felul superior în care a înțeles respectivul profesor să își îndeplinească îndatoriile de rector. E foarte adevărat că multe alte cunoștiințe îmi relataseră lucruri asemănătoare în legătură cu conduita d-lui Tudorel Toader. Unele mi-au spus că nu ar fi deloc neîntemeiată ipoteza, comică, desigur, că în fiecare dimineață dl, Toader se privește autoadmirativ în oglindă și își rostește încdrezător în barbă “sunt mare, sunt tare, sunt fără asemănare”..."___----___Toate acestea scrise de cineva care doar cateva zile inainte , garanta ca tudorel se va comporta ca un adevarat om al justitiei...Ei, asta este ,socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din Targul Iesilor...
LEVST!
24 Feb 2018

Ți-ai găsit fratele geamăn...vă asemănați în privința maniei grandorii, a faptului că se privește auto-admirativ în oglindă și își rostește încrezător în barbă “sunt mare, sunt tare, sunt fără asemănare”....TARE!
LEVST.
24 Feb 2018

da , etare, insa realitatea este ca voi sau tu, sunteti clona lui tudorel,de acea nici sa respirati nu puteti de "raul" meu...Sictir!
LEGILE LOR
26 Feb 2018

Unde sunt cele 100 miliarde euro furate ? Cine a ascuns dosarele musamalizate si aminate ????????????? Ce secret este sa nu stie opinia publica ?? Dar redeventele la petrol , gaze , exploatari miniere , cine le plateste ?? Daca stau aceleasi persoane , pe aceleasi functi se face o gasca , de bresla . punct .. punct ... punct ...
LEVST.
04 Mar 2018

RFI a desemnat-o pe Laura Codruta Kovesi personalitatea europeana a saptamanii Radio France Internationale (RFI) a desemnat-o pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, personalitatea europeana a saptamanii. .."_____--------_____ in mintea cea rara a docilei-mute, trebuie ca si acesti francezi sun ceva din genul Anei Gomez, asa ca cine sa-i creada?
LEVST.
29 Mar 2018

"Minciuna incalificabila!",Așa cataloghează Kovesi declarația lui Sebastian Ghiţă, care spune că i-a dat bani lui Florian Coldea ca să-i dea acesteia pentru a-și cumpăra o maşină,..."_____--------_____ In orice justitie , fie si primitiva, cel care paraste trebuie sa-si sustina acuzatia... Insa , poate chiar ca i-a dat banii respectivi(***) lui coldea, insa de unde stie ca au ajuns la Kovesi? Si ce inseamna acest "I-a dat", a fost cu titlul de imprumut, sau i-a dat cu un scop precis, pentru a avea protectie, iar -la nevoie- sa santajeze... Mai mult, banuind ca este vorba de macar 20 mii euro, cine da , asa, tam-nesam 20 de mii de euro, decat cei care au extrem de multi bani si nu au muncit pentru ei?(*** logic, ghita nu are nici in clin nici in maneca de'a face cu Kovesi, in acest caz, el ar trebui sa se intereseze de soarta banilor "sai", la cel caruia i-a dat, nici Justitia nu poate prelua o asa acuzatie, bazata doar pe spuse si, mai mult, ca -tranzactia- s-a efectuat si prin intermediari...ghitzalaul pare din ce in ce mai mult si mai rau, cu temele nefacute, in mod normal un asa dobitoc chiar ca va infunda puscaria...
Random image



Ultimele stiri






loading...