Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu au fost puşi sub CONTROL JUDICIAR
2018-08-14 09:40


Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu au fost puşi sub CONTROL JUDICIAR

 |  14:32
Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu au fost puşi sub CONTROL JUDICIAR

Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a pus sub control judiciar pe procurorii de la Ploiești, Lucian Onea și Mircea Negulescu, în urma plângerii penale depuse de către deputatul PSD, Andreea Cosma.

Procurorii i-au interzis lui Lucian Onea să mai lucreze la dosarul lui Vlad Cosma, ceea ce înseamnă că dosarul va fi repartizat unui alt procuror. Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti sunt urmăriţi penal din luna mai 2018, fiind suspectaţi că în perioada aprilie - mai 2015 ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal). În fapt, procurorii au reţinut că, în perioada aprilie - mai 2015, suspecţii Negulescu Mircea (la data săvârşirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Onea Lucian (procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia", a transmis atunci, printr-un comunicat de presă, Parchetul instanţei supreme.

Parchetul General mai spune că documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

De asemenea, Parchetul spune că face aceste precizări ca urmare a dezbaterilor existente în spaţiul public pe această temă.

Acest dosar a fost deschis după ce fostul deputat PSD Vlad Cosma i-a acuzat pe cei doi procurori de falsificare de probe în dosarul în care apar numele fostului premier Victor Ponta şi cel al fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă. Cosma a susţinut că şeful DNA Ploieşti şi fostul procuror Mircea Negulescu l-au determinat să depună în dosar liste falsificate conţinând datele de identificare ale unor alegători din Republica Moldova.

Atât Mircea Negulescu, cât şi Lucian Onea au fost audiaţi la Parchetul General în acest dosar, iar marţi, în ziua audierii sale, a demisionat din funcţia de procuror şef al DNA Ploieşti, "pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei”.

"Procurorul şef al Serviciului teritorial Ploieşti Lucian Onea a transmis conducerii instituţiei o cerere de eliberare din funcţia de conducere pe care o deţine, având în vedere situaţia ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei şi pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploieşti. În cererea menţionată, acesta apreciază că acuzaţia care îi este adusă, de participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este total nefondată şi nu are corespondent în realitate”, a transmis DNA marţi seară.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-25

TAGURI: Lucian Onea, Mircea Negulescu, control judiciar,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
25 Iul 2018

Cum de va mai rabda pamantul jigodii fasciste!INDIVIZI NEBUNI SI MARSAVI!MAI portocala ,mai oneo voi ce fel de fiinte sunteti din ce specie?
ANONIM
26 Iul 2018

Din specia Iohanisto fascistoida suntem Avem acelasi caracter marsav toti din specia asta in frunte cu axul raului iohannus
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...