2018-12-13 06:54


Procurorul Cristian Lazăr CONFIRMĂ: ”Eu am dat CLASAREA în dosarul lui Iohannis”

 |  16:28
Procurorul Cristian Lazăr CONFIRMĂ: ”Eu am dat CLASAREA în dosarul lui Iohannis”

Procurorul Cristian Aurel Lazăr - confundat de ministrul justiției cu procurorul general Augustin Lazăr - a confirmat joi, pentru Digi24, că el e cel care a semnat clasarea dosarului în care apărea numele lui Klaus Iohannis. Acesta susţine că a clasat acel dosar pentru că nu au fost găsite niciun fel de probe care să susţină acel denunţ. Este vorba despre dosarul în care actualul preşedinte, în calitate de primar, a fost acuzat că a restituit un cămin de bătrani către Forumul Democrat German din România. Dosarul a fost închis în septembrie 2014, înainte de alegerile prezidenţiale.

Procurorul Cristian Aurel Lazăr a precizat într-o declarație pentru Digi24  că soluția pe care a dat-o în acel dosar constituit în 2013 - soluție care a venit în toamna lui 2014 - nu a fost niciodată un secret și că acea soluție a devenit publică și reflectată în presă încă din momentul în care ea a fost comunicată, în toamna anului 2014. Magistratul precizează că soluția pe care a comunicat-o putea fi contestată, dar nu s-a întâmplat acest lucru, ca urmare, ea a rămas definitivă. 

Soluția putea fi contestată atât pe calea controlului ierarhic, cât și în instanță.

Procurorul Cristian Aurel Lazăr subliniază în răspunsul oferit Digi24 că nu a fost o soluție dată „de pe scaun”, ci în urma unor audieri efective. Chiar actualul președinte, pe atunci primar al Sibiului, Klaus Iohannis, a fost audiat de două ori în legătură cu aspectele reflectate de acele denunțuri care au stat la baza întocmirii acelui dosar.

Cauza a pornit după ce o persoană fizică, dar și o instituție a statului, respectiv Agenția Națională de Integritate, au făcut plângeri pe numele lui Klaus Iohannis, pe vremea aceea primar al Sibiului, pentru mai multe acuzații, printre care și cea de conflict de interese.

Inițial, plângerile primite la DNA și la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție au fost trimise la Parchetul Alba, însă după o solicitare făcută de ANI și un supliment de denunț, dosarul a fost preluat la Parchetul General și instrumentat acolo, de unde a venit și soluția de clasare.

Discuția despre acest dosar a pornit după ce ministrul justiției, Tudorel Toader, a anunțat că în dosarul de candidatură de la Ministerul Justiției al lui Augustin Lazăr pentru funcția de procuror general al României a fost identificată o soluție care îl viza pe actualul președinte al României, Klaus Iohnannis.

Au venit precizări de la Parchetul General și de la procurorul general Augustin Lazăr ca, dintr-o eroare de grefă, acea ordonanță de clasare a fost depusă la Ministerul Justiției în dosarul de candidatură, împreună cu alte 11 lucrări. Nu au ajuns însă decât acele acte care au fost făcute și semnate de actualul șef al Ministerul Public.

De altfel, Augustin Lazăr și Tudorel Toader s-au întâlnit joi față în față de CSM, unde se desfășoară ședința plenului CSM. Este pentru prima oară când cei doi se întâlnesc după ce ministrul justiției a anunțat că demarează procedura de revocare din funcție a procurorului general.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-01
Citeste si:
Macovei: Procedura de revocare a procurorului general ar trebui întreruptă. Toader ar trebui anchetat pentru un posibil fals
Parchetul General: CSM a comunicat faptul că Augustin Lazăr a obţinut calificativul foarte bine în perioada 1984-2016
Toader îi RĂSPUNDE lui Lazăr: Tragem concluzii înainte să vedem dacă spusele sunt adevărate sau nu
Lazăr, despre revocarea sa şi conflictul cu ministrul Justiţiei: Îmi rezerv dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare

TAGURI: procuror, cristian lazar, clasare, dosar, iohannis, primar
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...