Procurorul general cere CSM opinia privind ancheta alegerilor din 2009
2018-08-16 03:38


Procurorul general cere CSM opinia privind ancheta alegerilor din 2009

 |  17:05
Procurorul general cere CSM opinia privind ancheta alegerilor din 2009

Procurorul general Augustin Lazăr cere CSM un punct de vedere referitor la ancheta privind alegerile din 2009 și să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării CCR cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) remis, luni, AGERPRES, Augustin Lazăr a transmis o sesizare președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, în contextul analizei solicitării Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 și implicit a problemei de drept pe care o ridică aceasta.

"În mod concret, este solicitat punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la faptul dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluție de clasare ce vizează infracțiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită Consiliului să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării în baza art. 146 lit. e) din Constituția Românei a Curții Constituționale a României cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească", se arată în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-31

TAGURI: csm, augustin lazar, ancheta, alegeri 2009





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
01 Aug 2017

Dl Procuror general Augustin Lazăr nu mai pierdeti timpul mergand dupa FENTELE MAFIOTILOR pregatite de catre DAN ANDRONIC, IZMENARUL Oprea G., ETC. care vor sa copromita orice actiune judiciara mai ales pe cele care-i ating in libertate. Cea mai odioasa consecinta a existentei si mentinerii JUSTITIEI MILITARE este ca A BAGAT ATAT JUSTITIA CAT SI ARMATA ROMANA IN KKT din foarte multe puncte de vedere financiare, judiciare, etc. Dosarele REVOLUTIEI SI A MINERIADELOR sunt ingropate de JUSTITIA MILITARA folosita de un retard ca IZMENARUL zis ACADEMICIA (si clanul lui) ca instrument de amenintare si represiune asupra MINERILOR si structurilor militare (MApN, SRI, SIE, JANDARMERIE, ETC).Ministru TUDORICA nene are toate argumentele necesare pentru o reformare de fond a Sistemului Judiciar. SUCCES SI REALIZARI REMERCABILE NENE TUDORELE!In nici o tara membra a UE nu exista JUSTITIE MILITARA statala.
LAZAR PE ARATURA
14 Aug 2017

Mosu "Lapte acru "face ce i spune Kodruta stalinista DAR CUM ALTFEL CA DACA nu face tzup dosarulMos lapte acru e pus acolo de sistem el este o mamaliga mare mare al Kodrutei stalinista
LAZAR O ZDREANTA
14 Aug 2017

Ce pretentii poti sa ai de la acest individ fara personalitate pus de sistem
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...