2016-12-09 19:40

EVENIMENT


Procurorul care şi-a bătut şeful, judecat

 |  19:08
Procurorul care şi-a bătut şeful, judecat

Procuroridin cadrul Parchetului General au dispus, luni, trimiterea în judecată aprocurorului Călin Gheorghe Roman, de la Parchetul de pe lângă TribunalulBihor, pentru ultraj, acesta fiind acuzat că l-a lovit şi ameninţat pe şefulsău, în iunie 2009, potrivit unui comunicat de presă remis ieri. Astfel,potrivit procurorilor, Călin Gheorghe Roman a fost deferit justiţiei pentrudouă infracţiuni de ultraj. Procurorii de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistădin cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aupreluat cauza de la Parchetul de pe lângă Curtea de ApelOradea.Dinrechizitoriul întocmit a reieşit că, pe 10 iunie 2009, CălinGheorghe Roman (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor),în timp ce se afla pe holul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, l-aacostat, prin surprindere, pe şeful său ierarhic, procurorul Viorel Gavra, pecare l-a prins de gât şi asupra căruia a exercitat acte de violenţă fizică,reproşându-i în timpul acestei agresiuni că a întocmit o informare, datată 1iunie 2009, în carea expuso serie de deficienţe profesionaleconstatate în activitatea sa.

Potrivit anchetatorilor, la câteva minute după aceastăagresiune,Călin Gheorghe Romanaintrat în cabinetul şefuluisău, pe care, în prezenţa unor martori,l-a ameninţatcu distrugereacarierei profesionale. "Este de menţionat faptul că actele de agresiune fizică,insultă şi ameninţare au fost comise de inculpat ca o reacţie de răzbunarepentru actele anterioare îndeplinite cu bună credinţă, în exerciţiul funcţiuniişi în temeiul prerogativelor de şef ierarhic pe care partea vătămată leavea", se arată în comunicatul Parchetului General.Dosarul a fosttrimis, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Oradea.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-06-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image