2016-12-07 20:32

EVENIMENT


Profesorii protestatari, identificaţi şi sancţionaţi

 |  19:36
Profesorii protestatari, identificaţi şi sancţionaţi

Sindicatele din învăţământ îl acuză pe ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, că a solicitat inspectoratelor şcolare să-i transmită liste cu numele profesorilor care au participat la protestele stradale din Piaţa Universităţii şi la celelalte manifestări din ţară.

 „Este o măsură bolşevică a acestui ministru care a refuzat orice dialog cu profesorii. Este încă un semn că aceşti politicieni, aflaţi la Putere, trebuie să plece”, ne-a declarat preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSI) „Spiru Haret”, Marius Nistor. Oficialii ministerului au refuzat să comenteze subiectul. Surse din cadrul instituţiei au confirmat însă pentru ziarul „Puterea”că inspectorilor şcolari din teritoriu li s-a solicitat să-i identifice pe profesorii care participă la proteste.

Şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Cristian Alexandrescu, spune că nu a fost sunat de Daniel Funeriu, iar profesorii nu pot fi sancţionaţi decât dacă au lipsit de la ore pentru a participa la proteste.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) strânge semnături de la cadrele didactice pentru declanşarea grevei generale pe 23 ianuarie. Conducerea Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) spune însă că noua Lege a dialogului social, impusă de Guvernul Boc, nu ar permite această măsură. „Nu se poate declanşa grevă generală decât în cazul în care se refuză negocierea contractului colectiv de muncă sau acesta nu este respectat. În plus, contractul colectiv se realizează acum la nivel de unitate şcolară. Astfel, nu se poate declanşa grevă decât la nivelul unităţii. Cei de la alte şcoli nu pot face decât grevă de solidaritate, timp de o zi. Greva generală ar fi declarată imediat ilegală”, ne-a spus preşedintele FEN, Constantin Ciosu. Potrivit sindicaliştilor, profesorii riscă să nu-şi primească drepturile salariale pe timpul grevei generale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-02-18

TAGURI: profesori, protestatari, sanctionati



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DULGHERU
17 Ian 2012

Vreti adevarata REVOLUTIE ? Trebuie schimbat sistemul putred comunist mostenit de 20 ani cu MONARHIA constitutionala ! Astai revolutie nu "pleaca ai nostri, vin ai nostri noi raminem tot ca prostii". JOS cu partidele de corupti PDL, PSD, PNL, PC care se rotesc din 4 in 4 ani la putere !
FLAVIANA TELPIZ
19 Ian 2012

Frati si surori acestia nr-au pedepsit deja, eu am plecat deja din tara si sper sa fiu educatoare in Italia, au facut o lege asumata dar ne aplicata,, nr dau drpturile salariale doar cand au chef si daca au furat mai putin dar nu se lasa de furat, asa ca asta e putin, fiti tari daca mai aveti rabdare!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Câți bani au de luat profesorii din perioada 2008-2011 Cadrele didactice sucevene au de primit dobânzi de 33,3 milioane de lei, stabilite prin... 18 Noi 2016 | (0)
DOCUMENT: Legea salarizării unice. Cât vor primi bugetarii din 2017 Ministerul Muncii a transmis spre consultare proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului... 30 Noi 2016 | (1)