2018-10-15 15:53


PROGNOZA METEO de VARĂ. Fenomene extreme, în ce lună este recomandat să îţi iei CONCEDIU

 |  13:08
PROGNOZA METEO de VARĂ. Fenomene extreme, în ce lună este recomandat să îţi iei CONCEDIU

PROGNOZA METEO de VARĂ. Se anunţă căldură toridă şi secetă prelungită, ceea ce ar trebui să-i determine pe agricultori să-şi adapteze tehnologiile, folosind hibrizi sau soiuri care să reziste la vremea extremă.

PROGNOZA METEO de VARĂ.  Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat pentru Agerpres, că scenariile climatice indică o diminuare a cantităţilor de precipitaţii în viitor, în medie cu 15-20%, în lunile de vară, iar zonele cel mai afectate de secetă vor fi sudul, sud-estul, estul, vestul României, dar şi Câmpia Transilvaniei.

"În condiţiile în care scenariile vor indica o diminuare a cantităţilor de precipitaţii mai ales în lunile de vară, în medie cu 15-20%, aşa cum arată scenariile climatice viitoare, este posibil ca în acele zone pe care astăzi le cunoaştem ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă, respectiv sudul, sud-estul, estul şi vestul României, dar şi Câmpia Transilvaniei este posibil să înregistreze temperaturi mai scăzute, iar lunile de vară să fie din ce în ce mai călduroase în viitor şi din ce în ce mai secetoase. De aceea adaptarea, cel puţin pentru agricultură — pentru că primul impact de creştere a temperaturii aerului sau reducerea precipitaţiilor în lunile de vară, considerate luni critice — să determine adaptarea tehnologiilor la ceea ce înseamnă schimbarea climei în viitor", a arătat Elena Mateescu, la începutul anului.

PROGNOZA METEO de VARĂ.Cum va fi vremea în vara lui 2018. Directorul general al ANM anticipează secetă prelungită în RomâniaDirectorul ANM a arătat că se vorbeşte despre perioade în care calendarul lucrărilor agricole să fie decalat pentru perioade mai timpurii sau mai târzii, în funcţie de rezerva de apă din sol, dar şi despre adoptarea unor soiuri sau hibrizi care să reziste la temperaturi mai ridicate şi la secetă.

Conform specialistului creşterea fenomenelor meteorologice extreme este evidentă. "Vorbim de mai multă energie în sistem, care, coroborată cu o cantitate mai mare de vapori de apă, determină implicit o intensificare a acestor fenomene. Şi aceasta fie că vorbim de caniculă în perioada de vară, fie că vorbim despre perioade cu precipitaţii abundente pe secvenţe scurte din timp, care pot genera la nivel local viituri rapide după perioade foarte călduroase, fie că vorbim despre fenomenul de viscol", a precizat şefa ANM.

Elena Mateescu nu a exclus ca şi în viitor, pentru perioada 2021-2050 sau sfârşitul secolului, pe fondul schimbărilor climatice, după scenariul creşterii temperaturilor generate de gazele cu efect de seră, să avem de-a face cu o intensificare a valurilor de căldură sau cu creşterea numărului de nopţi tropicale.

PROGNOZA METEO de VARĂ."Alternanţa perioadelor de secetă, urmate de precipitaţii abundente pe segmente foarte scurte de timp, acele precipitaţii cu o rată a intensităţii destul de mare, pot genera în continuare anumite probleme de natură hidrologică, astfel încât întreg sistemul climatic să fie caracterizat de palete de tipare de vreme extremă considerate astăzi, dar care în viitor să fie considerată vreme normală (...) Există o strategie naţională privind schimbările climatice şi planul naţional de adaptare privind economia verde pentru 2016-2020, în care s-au identificat 12 sectoare vulnerabile — vorbim aici de agricultură, transporturi, construcţii, resurse de apă, asigurări — şi pentru fiecare cuprinde măsuri specifice de adaptare", a spus directorul ANM.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-13

TAGURI: meteo, prognoza meteo, meteo vara, concediu de vara,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALENNA ALISON
13 Apr 2018

Mă simt atât de binecuvântată din nou în căsnicia mea după ce doctorul ODUMODU mi-a adus soțul care sa separat de mine pentru un an bun. Am ALENNA după numele din ROMÂNIA. Chiar dacă am guri peste tot corpul meu, nu va fi suficient să-i mulțumesc doctorului ODUMODU pentru ajutorul său asupra vieții mele. Soțul meu sa separat cu mine de un an și am fost în dureri și agonie fără el. Deci, am căutat ajutor peste tot, dar nimic nu a funcționat până când am vrut să spun doctorul ODUMODU. Mi-am explicat situația și mi-a promis că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore, până când inima mea încă mai bate pentru el. Am crezut în el și a pregătit o vrajă pentru mine și soțul meu mi-a sunat exact când doctorul ODUMODU a spus. El a pledat și a spus că are nevoie de mine înapoi și acum trăim fericit din nou în ultimele 9 luni. Toți cei de acolo care citesc articolul meu care are nevoie de ajutor ar trebui să-l contacteze ... Emil: drodumodusolutions@gmail.com
Random image



Ultimele stiri






loading...