2018-12-17 09:31


PROGRAMUL detaliat al PARADEI de 1 decembrie. Tot ce puteți vedea

 |  22:36
PROGRAMUL detaliat al PARADEI de 1 decembrie. Tot ce puteți vedea

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecție și Pază și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Detașamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina, scrie HOTNEWS.Tot în Bucureşti va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I.

Programul paradei naționale de 1 Decembrie

Ora 10.00. Soseşte președintele României Klaus Werner Iohannis.

Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, se vor executa douăzeci și una de salve de tun de către bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.

Anul acesta, în premieră, parada militară națională va fi deschisă de AVIAȚIA MILITARĂ.

- Dispozitivul de zbor va fi deschis de o formație de elicoptere, în frunte cu un elicopter din dotarea Bazei 90 Transport Aerian, purtând drapelul național. Drapelul național va fi escortat de 2 elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT, din dotarea Bazei 95 Aeriene Bacău.

- Va urma apoi o formație de 3 elicoptere IAR 330 PUMA din dotarea Bazei 90 Transport Aerian.

- Va survola Piața Arcului de Triumf o formație de 3 elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT din dotarea Bazei 95 Aeriene Bacău.

- Va urma o altă formație de elicoptere, în frunte cu un elicopter IAR 330 NAVAL și două elicoptere IAR 330.

Formația de elicoptere ale Serviciului Român de Informații:

- Aparatul SA 330L Puma va fi secondat de două elicoptere SA 365N Dauphin

Dispozitivul de zbor al Ministerului Afacerilor Interne este compus din 6 elicoptere:

- 1 elicopter MI-8, două elicoptere MI-17 și trei elicoptere EC-135.

- Următoarea formaţie de zbor este alcătuită din trei aeronave C-27J SPARTAN din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni.

- Parada continuă cu o aeronavă C-130 HERCULES din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni.

- Evoluează deasupra Arcului de Triumf două aeronave HERCULES, escortate de câte două avioane IAR 99 Standard

- Urmează evoluția unei formații de două aeronave F-16 Fighting Falcon, din dotarea Bazei 86 Aeriene Borcea.

- Pentru a doua dată la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, Forţele Aeriene Regale Canadiene evoluează cu 4 avioane CF-188 Hornet, din cadrul detașamentului Air Task Force România, dislocate la Mihail Kogălniceanu în cadrul operațiunii REASSURANCE.

- Dispozitivul de zbor al Forțelor Aeriene Române se încheie cu 2 formații alcătuite din 2 aeronave F-16 Fighting Falcon.

- Ultima formaţie de zbor este reprezentată de IACĂRII ACROBAŢI, cu 3 avioane de construcţie româneascăIAK-52.

Parada militară națională va continua cu defilarea blocului de tehnică militară:

Prin faţa tribunei oficiale va defila detaşamentul de tehnică din dotarea FORŢELOR PENTRU OPERAŢII SPECIALE (18 autovehicule de luptă):

- Primul grup de HMMWV-uri este compus din 5 vehicule. Vehiculele de luptă HMMWV sunt model M 1165 cu turelă, ceea ce permite echiparea lor cu mitraliere model M2HB, de calibru 12,7 mm.

- Al doilea grup de maşini de luptă din cadrul detaşamentului de tehnică din dotarea FORŢELOR PENTRU OPERAŢII SPECIALE este compus din 5 vehicule HMMWV, model M1165 fără turelă. Pe platforma din spate a fiecărui vehicul se află poziționați lunetiști, echipați cu costume de camuflaj specifice diferitelor medii de luptă actuale. Pușca cu lunetă folosită este model M 110, semiautomată.

- Ultimul grup de maşini de luptă HMMWV este compus din 5 vehicule de luptă. Grupul este format din mașini HMMWV model M 1.113 cu turelă. Acestea sunt echipate cu mitraliere tip DSKM, de calibru 12,7 mm.

Parada militară națională continuă cu defilarea DETAŞAMENTELOR CU TEHNICĂ din dotarea FORŢELOR TERESTRE:

- Primul modul este format din 5 vehicule URO VAMTAC.

- Următorul detaşament este compus din 5 transportoare blindate de trupe tip PIRANHA III C.

- Următorul detașament cu tehnică este format din 3 derivate ale variantei PIRANHA III.

- PIRANHA V 8 buc (5 +3) - detaşamentul mașinilor de luptă 8x8 PIRANHA V și PIRANHA V Punct de Comandă, care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române.

Rosomak - Transportorul amfibiu blindat pentru infanterie din dotarea Armatei Poloniei - Rosomak este prevăzut cu turelă și tun automat calibru 30 mm.

MLI84 M1 Jderul - 5 maşini de luptă ale infanteriei 84 M – „Jderul”, format din derivatele Mașinii de Luptă a Infanteriei 84 M - punct mobil de comandă, model MEDEVAC și model TEHEVAC

TR85 M1 „Bizonul” - 5 tancuri

- Sistemul de artilerie LAROM - parte din înzestrarea Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”.

- Autospeciala de intervenţie EOD realizat sub forma unei autospeciale 4x4 pe saşiu de VAMTAC S3

MRAP COUGAR 6x6

- autovehicule blindate URO VAMTAC cu sistem antitanc portativ SPIKE-LR.

Sistemul antitanc portativ SPIKE-LR este destinat pentru angajarea maşinilor blindate şi a tancurilor aflate la o distanţă de până la 4 km, în orice condiţii meteo, pe timp de zi şi pe timp de noapte. Dirijarea rachetei la ţintă se poate realiza automat sau de către un operator prin intermediul legăturii de fibră optică.

FORȚELE AERIENE:

PATRIOT PAC 3+ - lansatorul de rachete sol-aer PATRIOT, din dotarea Forțelor Armate Americane dislocate în Europa.

- Detaşamentul de rachete sol-aer cu baza la sol HAWK.

- detașamentul de tehnică al COMANDAMENTULUI LOGISTIC ÎNTRUNIT: 4 autostaţii radio HARRIS blindate, cu salt de frecvenţă - URO VAMTAC.

- 5 autovehicule de teren blindate tip uşor PANHARD.

- autotractorul cu şa IVECO cu semiremorcă STEG – FAYMONVILLE care transportă autogrederul NOBAS. Acesta va intra în dotarea tuturor unităţilor şi subunităţilor de geniu din Armata României până la finele anului 2018.

- Blocul de tehnică al COMANDAMENTULUI COMUNICAŢIILOR ŞI INFORMATICII: autostaţia de videoteleconferinţă, dispusă pe şasiu URO VAMTAC / autostaţia satelitară Anchor Station cu remorcă, pe șasiu HUMVEE / autospeciala pentru managementul spectrului radio, pe un şasiu VOLKSWAGEN CRAFTER

- Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil (NATO DCM „ECHO”)

Parada tehnicii MAI:

- Blocul de defilare al Ministerului Afacerilor Interne este deschis de POLIŢIA ROMÂNĂ: 6 motociclete BMW și 3 autospeciale Volkswagen Polo, aflate în dotarea Brigăzii Rutiere a Poliției Capitalei.

- efective ale Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

- autospeciale de intervenţie BMW seria 7, Volkswagen Transporter şi Mercedes Sprinter, autolaborator criminalistic MERCEDES VITO și unitatea mobilă de intervenție în cazul dezastrelor JEEP RUBICON.

JANDARMERIA

- autoturismele DACIA DUSTER.

- Autospecialele de intervenție OPEL VIVARO, cu 8+1 locuri, Autospeciala blindată pentru intervenţie SANDCAT

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

- trei autospeciale „Volkswagen Passat Variant”, trei autospeciale de patrulare „DACIA DUSTER”, trei autospeciale de supraveghere cu termoviziune ARTEMIS pe şasiu Land Rover.

- autospecialele de patrulare “Iveco Massif”

IGSU

- Formaţia de defilare a pompierilor militari este deschisă de motocicletele de intervenţie smurd. autospeciala pentru munca operativă, autospeciala de stingere de capacitate mică, autospeciala de stingere de capacitate

mare, autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţimi, destinată intervenţiei la clădiri înalte şi foarte înalte.

- Autoscara este urmată de ambulanța smurd de terapie intensivă mobilă, autospeciala de intervenţie la dezastre şi accidente colective, care poate fi folosită ca spital mobil, în cazul producerii calamităţilor şi catastrofelor naturale.

- SISTEMUL COMPLEX DE ILUMINAT pe timpul situațiilor de urgență de amploare. Containerul poate fi utilizat și pentru alimentarea gospodăriilor afectate de calamități.

- Defilarea continuă cu CONTAINERUL MULTIRISC, unul dintre cele mai complexe echipamente de intervenție post-cutremur.

- autospeciala pentru tratamente hiperbarice și oxigeno-terapie

Tehnica din dotarea Inspectoratului General pentru Imigrări: Microbuzele marca Iveco Daily, Renault Trafic și Dacia Duster

Serviciul Român de Informaţii:

- Autospecialele de intervenţie contrateroristă au la bord câte 4 luptători, echipajul de intervenție pirotehnică, care are atașată o remorcă destinată transportului în siguranță a dispozitivelor explozive.

- grupul de intervenție contrateroristă format din echipe de lunetiști și observatori.

- un dispozitiv format din trei autospeciale cu câte doi curieri înarmați aparținând Poștei Speciale.

Parada militară națională continuă cu defilarea detașamentelor pedestre:

- Defilarea pedestră este deschisă de un automobil de epocă, model Cadillac 30 Torpedo Touring Sport, decapotabil, fabricat în 1912, pus la dispoziție, cu generozitate, de Țiriac Collection.DRAPELELE DE EPOCĂ:- Detaşamentului drapelelor de epocă îi urmează detaşamentul militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” care poartă uniforme din Primul Război Mondial.- detaşamentul studenților Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.- Asociaţia Tradiţia Militară, grupul de reconstituire istorico-militară care reprezintă România la Uniunea Europeană pe acest profil.- În premieră, defilează la Parada militară națională un detașament al Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir”,

Defilarea structurilor din compunerea Statului Major al Apărării:

- detaşamentul FORŢELOR PENTRU OPERAŢII SPECIALE.

- detaşamentul Brigăzii de Informaţii Militare.

- detaşamentului Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est

- detaşamentul format din militarii Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud-Est.Defilarea detașamentelor străine - aproximativ 500 de militarii străini din aproximativ 20 țări: Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.Defilarea blocului de paradă al Forţelor Terestre Române:

- Primul detaşament al Forţelor Terestre Române este format din militari ai Batalionului 32 Cercetare Supraveghere „Mircea”.

- militari cercetași ai Batalionului 313 Cercetare în Adâncime „Burebista”.

- unități din compunerea Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.

- militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”.

- Batalionului 495 Paraşutişti „Căpitan Ştefan Soverth”.

- „Scorpionii Roşii” - detaşamentul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din Brigada Multinatională Sud-Est.

- Vânători de Munte -detaşamentul Batalionului 33 “POSADA”.

- Poliţiştii militari.

- detaşamentul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

- detaşamentul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „BASARAB I” din Piteşti.

- detaşamentul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.

- detaşamentul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

- detașamentului Rezerviștilor Voluntari.

FORȚELE AERIENE

- detașamentul Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere și Recunoaștere “Dacia”.

- detașamentul format din două blocuri de paradă, cu militari aparținând Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu”.

- detaşamentului Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, format din studenţi din anul I, al II-lea şi al III-lea.

- detașamentului Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene “Traian Vuia”.

FORŢELE NAVALE

- militari ambarcaţi la bordul navelor maritime, fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, dragoare maritime.

- militari ai Regimentului 307 Infanterie Marină. Regimentul este o structură unică în Armata României, prin specificul misiunilor pe care le poate executa, atât pe apă, cât şi pe uscat, în zone greu accesibile.

- studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

- elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.

- elevi de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, o structură de învățământ care și-a redeschis porțile în această toamnă, după o întrerupere de 20 de ani.

Blocul de paradă al Comandamentului logistic întrunit:

- militari încadraţi în bazele logistice teritoriale, dislocate pe întreg teritoriul naţional: Baza 1 Logistică Teritorială „Carpatica”, din Târgovişte, Baza 2 Logistică Teritorială Şelimbăr din Sibiu și Baza 3 Logistică Teritorială Marea Neagră din Mangalia.

- detașamentul Brigăzii 122 Logistice.

- detașamentul Bazei Militare 99 Deveselu.

- detașamentul Școlii de aplicație pentru logistică „General Constantin Zaharia”.

- trei detaşamente ale Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii.

- detașamentul Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

- detaşamentul Academiei Tehnice Militare.

- detaşamentului de studenți și ofițeri-studenți ai Institutului Medico-Militar.

Blocul de paradă pedestru al Ministerului Afacerilor Interne:

- detaşamentul de studenţi din ACADEMIA DE POLIŢIE ,,Alexandru Ioan Cuza”.

- Şcoala de Agenţi de Poliţie ,,Vasile Lascăr” din Câmpina

- luptătorii Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române.

- detașamentul Jandarmeriei Rurale, care marchează întemeierea Jandarmeriei Române.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti

IGSU - blocul de defilare al pompierilor români:

- pompieri care încadrează echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD și echipaje de salvatori din medii ostile vieții.

- Garda de Onoare – este emblema Jandarmeriei Române.

Detaşamentul Serviciului Român de Informaţii:

- luptători ai Brigăzii Antiteroriste

- personalul SRI care asigură controlul de securitate antiterorism și antideturnare

- studenți ai Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul

Personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Dedetaşament călare care amintește de tradițiile cavaleriei Armatei Române din Primul Război Mondial

Detaşamentului de Cavalerie al JandarmerieiMilitarii Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”, singura unitate a Armatei României care execută misiuni de ceremonii şi onoruri militare la cel mai înalt nivel.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-01

TAGURI: program, parada, 1 decembrie, mapn, sri, spp, aeronave, avioane, militari
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LA MULȚI ANI ROMÂNIA!!!
01 Dec 2018

LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI! Să fim/devenim uniți, să încercăm să recăpătăm ÎNCREDEREA în noi înșine și unii în alții ȘI, să ÎNVĂȚÂND odată pentru totdeauna autorităților (de orice fel, indiferent cum s-or numi ele...) și mai ales celor ”aleși” de noi să ne reprezinte...S-O FACĂ CU ADEVĂRAT, NU ÎNTORCÂND ARMELE VOTULUI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ! Trebuie să PRICEAPĂ cei care ne conduc, că trebuie să ne respecte, că au fost puși acolo să slujească România și pe români, NU interelese străine ale globaliștilor!
LA MULțI ANI, îNCă O DATă!
01 Dec 2018

Iertare pentru greșeala anterioară: LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI! Să fim/devenim uniți, să încercăm să recăpătăm ÎNCREDEREA în noi înșine și unii în alții ÎNVĂȚÂND odată pentru totdeauna AUTORITĂȚILE (de orice fel, indiferent cum s-or numi ele...) ÎN SPECIAL cei ”aleși” de noi să ne reprezinte...S-O FACĂ CU ADEVĂRAT, NU ÎNTORCÂND ARMELE VOTULUI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ! Trebuie să PRICEAPĂ cei care ne conduc, că trebuie să ne respecte, că au fost puși acolo să slujească România și pe români, NU interelese străine ale globaliștilor!
PENTRU TOțI
01 Dec 2018

înaintașii noștri (cei mai mulți trecuți în lumea umbrelor, fără lumânare) și neuitarea celor care și-au dat viața pentru pământul și neamul românesc, vă doresc lectură plăcută! Nu uitați să-l retransmiteți și să-l lăsați urmașilor, ca semn de recunoștință și respect pentru România și românii de pretutindeni! Istoria trebuie purtată cu sfințenie și mândrie în sufletele noastre, în familie, școală și societate, altfel nu ne vom cunoaște trecutul și nu vom înțelege cum să ne făurim prezentul, iar viitorul nostru ca națiune va putea fi periclitat! Atlas Istoric Ilustrat al Romaniei - Anamnesis.info: http://anamnesis.info/resources/Atlas%20Istoric%20Ilustrat%20al%20Romaniei.pdf
îN FAțA CELOR CU UNIFORMă
01 Dec 2018

le-aș întoarce SPATELE! Sunt vinovați de TRĂDAREA ROMÂNILOR și-a intereselor României - pregătită și pusă la punct atât amar de vreme...muți dintre ei știind dar tăcând rușinos! Este inacceptabil ca România să aibă cel puțin 10 servicii secrete, atâta Poliție, Jandarmerie, dar ARMATA să fie cea mai prost plătită, chiar dacă se sacrifică prostește (gen kamikaze) pentru alții, în așa-zisele teatre de operațiuni! Armata merită ÎNCĂ să fie salutată pentru sacrificiul la care se supune, pentru soldații care suportă frigul, arșița, echipamentul greu, dorul de casă și de țară!
îN SCHIMB,
01 Dec 2018

nu înțeleg DE CE nu se riscă să defileze de Ziua României cea mai importantă ”armată” – cea care hotărăște destinele atâtor români, care se lăfăie NERUȘINAT în Casa Poporului, distrugând ca termitele roșii, TOT ce le iese în cale! Aș vrea să-i văd defilând pe sub Arcul de Triumf anti-românii – ei, care vor ține discursuri sforăitoare îmbrăcați în ie românească prinzându-se în horă cu românii pe care-i URĂSC de fapt ; dacă au avut nerușinarea și curajul să ne facă PRAF an de an, mandat după mandat înfundându-ne în datorii grele, vânzându-ne pământul de sub picioare, resursele naturale de apă, hrană, metale rare, acum și sufletul din noi, lăsându-ne de izbeliște la toate capitolele...SĂ AIBĂ CURAJUL SĂ SE ALINIEZE CEI 600 ȘI CEVA DE MAFIOȚI ȘI SĂ-I VEDEM ÎN CARNE ȘI OASE, NU LA TELEVIZOR, SUPORTÂND HUIDUIELILE, MURĂTURILE, CARTOFII, OUĂLE CLOCITE, CEAPA DEGERATĂ - ARUNCATE ÎN MUTRELE LOR DE MAFIOȚI TUPEIȘTI! Iar ca BONUS, pentru cei care-s în prima linie, să ajungă până la ei niște scuipați!
CAMILA RODELA
02 Dec 2018

Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United State. Sunt aici pentru a depune mărturie despre lucrările bune ale lui DR.OGAGA ​​KUNTA în viața mea. Soțul meu și cu mine am fost căsătoriți timp de 27 de ani cu doi copii. acum doi ani totul a ajuns la capăt. Am vrut soțul meu înapoi și l-am rugat, dar nu a ascultat niciodată, așa că am dat peste câteva mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că restaurează uterul și vindecând cancerul și alte boli, unii mărturisind că poate vrăji pentru a opri divorțul și vraja pentru a obține o slujbă bine plătită. Este uimitor, am dat peste o mărturie specială, era despre o femeie numită Vera, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex și, la sfârșitul mărturiei sale, și-a abandonat e-mailul. După ce am citit toate acestea, am decis să-i încerce. L-am contactat prin e-mail și mi-a explicat problema mea. Și mi-a spus ce trebuie să fac, am făcut-o și soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și am fost și mai fericiți decât oricând. Ești un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că e un om minunat. Dacă aveți vreo problemă și sunteți în căutarea unei vrăji adevărate și autentice, Încearcă-l oricând, este răspunsul la problemele tale. Puteți să-l contactați prin e-mail: ogagakunta@gmail.com și să vă rezolvați problemele ca mine. El poate rezolva următoarele probleme și multe altele. (1) DACĂ VREAȚI EX-BACK (2) VREAȚI SĂ CONVENȚI SOSIUNEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DIVORȚIEI (3) VĂ RUGĂM SĂ VĂ PROMOVAȚI ÎN OFICIUL DVS. (4) VREI BĂRBAȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEILE CARE VOR VĂ CĂUTĂ ATRACTIVĂ (5) DACĂ DORIȚI SĂ CONCEPTĂ UN COPIL (6) VREI DUMNEAVOASTRĂ (7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIEȚII LUI (
Random image



Ultimele stiri






loading...