2016-12-04 00:06

EVENIMENT


„PUTEREA”: interviu cu cinci zile înainte de moartea lui Johnny Răducanu – FOTO

 |  13:51
„PUTEREA”: interviu cu cinci zile înainte de moartea lui Johnny Răducanu – FOTO

Marţi, 13 septembrie 2011, ora 19.00. Pe Calea Moşilor, undeva la parterul unei vile locuieşte Johnny Răducanu.

Am vorbit cu el la telefon, vineri, pentru un interviu şi mi-a spus că nu mai vorbeşte cu nimeni din presă, pentru că în anumite „ziare de ţâţe şi chiloţi” au apărut vorbe pe care nu le-a rostit niciodată şi e dezamăgit de chestia asta. I-am spus că voi scoate înregistrarea şi am să i-o trimit să o citească şi să-şi dea acordul de publicare. A părut surprins şi mi-a zis: „Domnule, aşa ceva se făcea înainte. Vino când vrei”.

Nu aveam de unde să ştiu că va fi, deşi am glumit amar pe această temă înainte să plec din redacţie: „Moare şi ăsta şi e păcat”.

Ciudat, dar materialul trebuia să intre tot marţi, la o săptămână după ce am vorbit cu el. Urma să i-l trimit azi, să-l citească şi să-mi spună dacă e în regulă. Sper să mă ierte de acolo unde e că nu m-am grăbit, iar interviul îl voi publica, diseară pe site, împreună cu fişierul audio, şi mâine pe print, integral, aşa cum a fost, fără să schimb o vocală.

Până atunci îl las pe Johnny să vă încânte cu vorbele sale:

„În 1944 trăiam la Brăila şi eram foarte fericit. Pentru că era un oraş cosmopolit, fiindcă toată lumea avea treabă, avea o răspundere civică. Şi dacă mai furau, dacă băgau mâna, o băgau cât să nu se supere nimeni. Când îi prindea poliţia îi ducea la galeră, şi nu cu maşina, ci pe jos, legaţi cu lanţuri la picioare. Când îi vedeai duşi de doi poliţişti în spate şi unul în faţă cu lanţuri, te îngrozeai, nu mai puneai mâna. Era o lecţie. Iar lanţul era mai larg în funcţie de câte nelegiuiri făcuse, dacă venea de la galeră şi făcea altceva lanţul se scurta pe urmă. Parcă îi văd, abia se mişcau, ca melcii pe străzi să îi vadă lumea. Ieşeau mamele cu copii la poartă să îi vadă. Tot aşa era şi cu bucuriile, când veneau italienii să facă spectacole, tot aşa era când venea şi lăptarul, tot aşa era când venea şi acela cu covrigi cu susan. Era o larmă, dar tare bine a fost”.

“Da, era un bordel acolo faimos, iar tanti Elvira era codoaşa. Acolo nu era un bordel ordinar, era o cafenea, era un hotel discret, nu aşa ca astăzi pe şosele fetele, iar camionagii opresc. Era legal şi era discreţie mare. Avea doctori, te duceai acolo şi îţi arata legitimaţia cu viză, vizita medicală. Se putea altfel? Nu, aşa funcţiona. Aveai şi timp să mai flirtezi cu domnişoarele, ceea ce era lucru mare. M-am îndrăgostit de una dintre ele, dar mi-a fost greu să înţeleg că ea avea şi bărbat şi era curvă. N-am înteles asta atunci, dar mă rog… aveam 15 sau 16 ani. Am învăţat multe de atunci”.

“Am început să cânt la 14 ani. Eram profesionist la vârsta aia cu paşaport în limba germană, franceză şi rusă. Cântam la Bandoneón, e un acordeon rombic cu nasturi laterali. Eram doar câţiva în toată România care cântam la acest instrument. Vin dintr-o familie de muzicanţi, şi nu orice muzicanţi. Mama, bunica, cântau la Cinematograful Mut la pian. La noi în casă s-a cântat pe note”.

„Era o vorbă în copilăria mea: «Cum e ciorditorul acesta?», iar răspunsul era «E băiat bun!». «Cum adică e băiat bun, dacă e ciorditor», îl întrebam eu pe tata. Şi zicea: «Fură el, fură, dar mai lasă şi de prăsilă». Nu pot să uit chestia asta toată viaţa. În cazul stadionului, prăsila asta este, ciordim, dar facem şi stadionul, ca să nu ne facem de rahat în toată Europa. Înţelegi cum vine asta?”

„Pensia mea e de 420 de lei, dar nu contează asta. Atât au considerat ei că merit să am, atâta am. Dar nu reclam asta niciodată, ci râd, daţi-mi voie să râd. Eu am fost angajat în orchestra Casei de discuri «Electrecord» care era cea mai bună din Europa. Am cântat acolo 25 de ani, iar când am ieşit la pensie comuniştii au socotit că această casă de discuri, şi e prima dată când o spun, nu e instituţie culturală. Şi m-au scos la pensie portar la «Electrecord»”.

„Dragostea e o treabă care funcţionează atât timp cât glandele funcţionează, iar la vârsta mea… este o altfel de dragoste care nu este la îndemâna oricui să înţeleagă. Sunt oameni care ajung la 80, 90 de ani şi au rămas cu gândirea de la 18 ani. Devin ridicoli, penibili. Am fost căsătorit 50 de ani. Eu am iubit multe femei, dar ele nu m-au iubit la fel de tare. În schimb, nu am fost supărat pe nici una dintre fetele care mi-au fost dragi. Mi se pare o mitocănie să te răzbuni pe o femeie pe care ai iubit-o. Dacă o femeie înşală e treaba ei, iar treaba mea e s-o las, brusc. Când o femeie înşală, trebuie să aibă o motivaţie, nu se ştie ce. Poţi încerca să îndrepţi lucrurile, dacă e ceva de îndreptat, dar bărbaţii sunt vanitoşi, proşti, transformă femeile în sclave, ceea ce mi se pare o chestie urâtă”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-29

TAGURI: Johnny, Raducanu, interviu, Puterea



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TOFANA
19 Sep 2011

multe dintre aceste cuvinte ..au valoare unui testament cultural! Dumnezeu sa il aiba in grija!
VIORICA
19 Sep 2011

sa te odihnesti in pace, maestre.
PROF
19 Sep 2011

DUMNEZEU sa-l ierte!
FLORY
12 Noi 2011

Concertelor fara Jonny,le va lipsi farmecul unui lord al muzicii ,sentimental pasional.Daca nu ne vom vom reciviliza in spiritul nostru autohton asa cum isi aminteste Jonny ca erau pedepsiti raufacatorii,inseamna ca suntem de acord cu transformarea inchisorilor in case de odihna pentru infractori.Doresc ca bunulsimt al luiJonny sa devina un exemplu pentru toata societatea romaneasca.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Irina Radu: nu a fost cenzură Anularea difuzării interviului cu premierul Dacian Cioloș realizat pentru emisiunea „Viața... 28 Noi 2016 | (2)
Dacian Cioloș: ”Într-un fel fac politică, dar nu mă implic în campanie” Intr-un interviu pentru Ziare.com, Dacian Ciolos sustine ca nu este implicat in campanie si ca nu... 24 Noi 2016 | (0)