2018-12-11 21:15


Radu Mazăre a demisionat de la conducerea Primăriei Constanţa

 |  18:33
Radu Mazăre a demisionat de la conducerea Primăriei Constanţa

Edilul Constanței, Radu Mazăre, aflat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a demisionat, vineri, din funcție.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, Radu Mazăre şi-a dat demisia din funcţia de primar al municipiului. Demisia a fost înaintată Consiliului Local şi Primăriei Constanţa de către Radu Mazăre, printr-o scrisoare olografă, fiind adusă la cunoştinţa prefectului judeţului, Constantin Ion.

În scrisoare, Radu Mazăre a explicat motivele demisiei, precizând că stresul chinul şi nedreptăţile la care a fost supus în ultima perioadă nu justifică dorinţa de a face bine oraşului, edilul transmiţând, în acelaşi timp, şi un mesaj către constănţeni.

Atribuţiile de primar au fost preluate de către viceprimarul Decebal Făgădău, după ce Radu Mazăre, primar al Constanţei din anul 2000, a fost arestat preventiv şi suspendat din funcţie, prin ordin al prefectului.

Joi, instanţa supremă a admis cererea primarului suspendat al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, decizia nefiind însă definitivă, motiv pentru care ea poate fi contestată de către procurorii anticorupţie.

Până la rămânerea definitivă a sentinţei, edilul suspendat va sta în arestul Poliţiei Capitalei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-22

TAGURI: radu, mazare, demisie, primaria, constanta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


VAMPIR
23 Mai 2015

Si a pacalit statul cu 20 - 50 - 100 milioane euro . Ride cu gura pina la urechi .
Random image



Ultimele stiri






loading...