2016-12-06 18:16

EVENIMENT


Raport preliminar. Cauza accidentului aviatic: eroare umană

 |  19:22
Raport preliminar. Cauza accidentului aviatic: eroare umană

Echipelede anchetatori au reluat ieri, în jurul orei 15.00, cercetarea la locul undes-a prăbuşit elicopterul militar israelian, aceştia solicitând suplimentareanumărului de salvamontişti care să ajute la ridicarea bucăţilor din epavaaeronavei. Ceaţa foarte densă de la primele ore ale dimineţii i-a împiedicat peanchetatori să coboare în Poiana Guţanului, la fel şi vântul puternic care s-apornit după. Identificarea cadavrelor se face extrem de anevoios, a declarat,ieri, un oficial militar israelian, prezent la Şcoala de Aplicaţie a ForţelorAeriene de la Boboc. Oficialul nu a putut preciza câte ore va mai dura aceastăoperaţiune, însă a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea termina spre orele serii,sau chiar mai târziu. Militarul israelian a precizat că în aceste condiţiiceremonialul anunţat la baza aeriană de la Boboc, în timpul căreia sicrielemilitarilor vor fi urcate la bordul unui avion de transport tip Hercules, cucare vor fi duse în Israel, ar putea avea loc spre miezul nopţii. Surse dincadrul armatei israeliene au declarat că, pe baza dovezilor de la locultragediei, prăbuşirea a fost cauzată de o eroare umană, elicopterul lovindu-sede o stâncă, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile. Delegaţiamilitară israeliană este alcătuită din experţi legişti şi ofiţeri din cadrulChaplains Corps, care deţin dosarele militarilor morţi, inclusiv amprentele dela mâini, fişele dentare şi alte semne care pot fi utilizate la confirmareaidentităţii cadavrelor. Generalul Ido Nehushtan a declarat miercuri că piloţiiisraelieni de la bordul elicopterului prăbuşit se aflau la primul lor zbor înzonă, în cadrul exerciţiilor militare româno-israeliene „Blue Sky 2010”. Laaceste exerciţii au participat şase elicoptere israeliene, grupate în echipe decâte două. Elicopterul prăbuşit era liderul primei echipe. Chiar înainte deaccident, piloţii celor două elicoptere au observat că se apropie de un nor şi,conform procedurilor, s-au îndepărtat unul de celălalt. Al doilea elicopter areuşit să se îndepărteze de nor, iar primul s-a lovit de o stâncă, afirmăpublicaţia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-10-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image