2018-12-10 00:08


Referendumul pentru familie NU va putea fi MONITORIZAT INFORMATIC pentru prevenirea votului ilegal

 |  13:59
Referendumul pentru familie NU va putea fi MONITORIZAT INFORMATIC pentru prevenirea votului ilegal

​Mai multe organizații neguvernamentale au solicitat luni premierului Viorica Dăncilă elaborarea unei ordonanțe de urgență pentru introducerea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) la referendumul pentru modificarea Constituției. Sistemul este folosit, potrivit legislației, la alegerile locale și parlamentare, însă nu și la referendumuri. "SIMPV este reglementat exclusiv în cadrul Legii nr.208/2015 și în cadrul Legii 115/2015, prin urmare acesta poate fi utilizat, în prezent, doar în cazul alegerilor parlamentare și locale", se arată într-un răspuns al Autorității Electorale Permanente (AEP) la solicitarea senatorului senatorul USR Florina Presada.

AEP mai arată că "textul actual al Legii nr. 3/2000 nu conține prevederi referitoare la SIMPV sau trimiteri corespunzătoare la textul Legii 208/2015 și nici prevederi referitoare la operatorii de calculator care asigură funcționarea SIMPV. Prin urmare, în prezent nu există temei legal pentru utilizarea SIMPV în cazul unui referendum", potrivit Hotnews.ro

În aceste condiții, societatea civilă solicită modificarea legislației prin Ordonanță de Urgență. Legislația în vigoare este deficitară și nu reglementează conform normelor internaționale în domeniu procedurile privind organizarea referendumului, se precizează într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Viorica Dăncilă, dar și șefilor celor două camere parlamentare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Organizațiile semnatare atrag atenția asupra gravelor lipsuri legislative aferente Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului în contextul în care pe data de 7 octombrie este previzionată organizarea unui referendum național privind modificarea Constituției. "Legislația în vigoare este deficitară și nu reglementează conform normelor internaționale în domeniu procedurile privind organizarea referendumului, incluzând formarea birourilor electorale, campania pentru referendum, procedurile pentru contestații, cele privind observarea sau crearea transparenței necesare pentru a asigura încrederea publică în proces", se arată în scrisoare.

"În acest context, considerăm că una dintre problemele principale este lipsa Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care a fost introdus pentru alegerile locale (Legea 115/2015) și alegerile parlamentare (Legea 208/2015). Reglementările respective nu se regăsesc în Legea 3/2000. SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creșterea încrederii publice în procesele electorale și considerăm că este absolut necesară utilizarea acestuia în condițiile în care nu ar exista alte metode eficiente de verificare a votanților în timp real și nici pentru prezentarea unor informații esențiale despre prezența la referendum, votul pe listele suplimentare sau utilizarea urnei speciale. Ultimele două instrumente au generat dezbateri semnificative în sfera publică în timpul referendumului din 2012 și a alegerilor prezidențiale din 2014, când au existat suficiente suspiciuni privind utilizarea abuzivă a acestora. Conform legii actuale, situația potențialelor voturi multiple ar trebui verificată de către AEP, fapt care este total contraproductiv și care ar însuma resurse semnificative de timp, fonduri și personal. Verificarea trebuie realizată preventiv, iar datele publicate în timp real", se mai precizează în scrisoare.

Organizațiile semnatare solicită adoptarea cât mai curând a unei ordonanțe de urgență care să reglementeze utilizarea SIMPV pentru organizarea referendumului, asigurând în același timp o perioadă suficientă de timp Autorității Electorale Permanente și celorlalte instituții implicate în procesul de punere în funcțiune a SIMPV pentru a pregăti sistemul și personalul aferent în condiții optime. Potrivit organizațiilor neguvernamentale, trebuie preluate prevederile privind filmarea procedurilor de numărare a voturilor în secțiile de votare și cele referitoare la organizarea votării și observarea, din Legea 208/2015.

"De asemenea, susținem că organizarea proceselor electorale și a referendumurilor nu se poate realiza exclusiv prin reglementări în regim de urgență, astfel că solicităm introducerea ca prioritate legislativă în Parlament modificarea Legii 3/2000 pentru a satisface recomandările internaționale în domeniu, precum cele incluse în rapoartele OSCE/ODIHR privind România. Încheiem prin a sublinia faptul că un referendum sau orice alt proces electoral nu ar trebui să aibă loc în condițiile în care legislația care reglementează organizarea acestora (în speță Legea 3/2000) nu este coerentă și nu permite organizarea lor în condiții de transparență, corectitudine și încredere publică", se mai precizează în scrisoare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-17

TAGURI: referendum, familie, modificarea constitutiei, aep,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NEGRO
17 Sep 2018

Daca nu va fi monitorizat informatic va fi doar o incercare a PSD-ALDE de a-si justifica guvernarea pe peroiada 2016-2018. Desigur, facand abstractie de necesitatile Romaniei: economia la pamant, scumpirile in lant, pesta porcina la portile Parlamentului. Iar daca nu ar fi acest Referendum care ar fi istoria guvernarii penalilor PSD-ALDE? Nimicul! Fraudele ce se vor pune in functiune vor avea puterea pe termen scurt a celor reailzate de Iosif Stalin in URSS sau de Ana Pauker, G. G. Dej si pupilul lor, Ceausescu in Romania. Chiar avem nevoie de un astfel de referendum aici si acum? Pai ce sa facem cu 45 de milioane de euro daca nu stim sa-i folosim? Iata intrebarea! Vax!
Random image



Ultimele stiri






loading...