2018-06-24 10:18


Reţea europeană de traficanţi de heroină care opera inclusiv în România, destructurată

 |  22:03
Reţea europeană de traficanţi de heroină care opera inclusiv în România, destructurată

Forțele de ordine spaniole au destructurat o rețea de traficanți de heroină care opera în toată Europa, inclusiv în România, în total fiind arestate 35 de persoane și confiscate 83 kg de droguri, transmite AFP, citând un comunicat al poliției spaniole.

 Ancheta, începută în aprilie, a condus la 35 de arestări între lunile iulie-octombrie. Douăzeci și cinci de suspecți au fost  încarcerați. Valoarea drogurilor pe piața neagră depășește 6 milioane de euro, precizează poliția. Una din grupările implicate în trafic, condusă de doi pakistanezi, a încercat să importe 71 kg de heroină afgană din Pakistan, ascunzând-o în lamele de parchet, prin intermediul unei firme de tâmplărie din Garraf, Catalonia. La mijlocul lunii iulie, după ce ancheta începuse, autoritățile ucrainene au reperat în portul Odesa, de la Marea Neagră, această încărcătură ce urma să fie livrată în Spania pe cale terestră. Drogurile au fost substituite cu nisip și încărcătură marcată, ceea ce le-a permis forțelor de ordine să intercepteze falsa livrare în ziua de 27 august și să aresteze șase persoane la Barcelona și Cubelles.  Rețeaua importa de asemenea droguri din Turcia, printr-o organizație condusă de 'un important traficant de droguri român dintr-o închisoare din România', adaugă poliția spaniolă, precizând că 'marfa' era transportată în valize cu fund dublu. Anchetatorii au identificat mai mulți suspecți responsabili cu transportul de droguri în mai multe state europene, persoane originare din Guineea-Bissau, având reședința în Catalonia. În afară de Spania, drogurile erau revândute în Portugalia, Franța, Italia, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elveția și România, conform aceleiași surse. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-19

TAGURI: droguri, retea, Roamania, Spania





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova