2018-09-20 05:55


Revoltă în PENITENCIARE! Deţinuţii condamnaţi pentru furturi mărunte cer să fie ELIBERAŢI

 |  12:09
Revoltă în PENITENCIARE! Deţinuţii condamnaţi pentru furturi mărunte cer să fie ELIBERAŢI

Peste 2.000 de deţinuţi au formulat o petiţie adresată Comisiei Juridice a Senatului României prin care cer ca în legea graţierii să fie incluşi şi cei care au comis furturi mărunte, al căror prejudiciu a fost acoperit. Totodată, deţinuţii fac un apel pentru îmbunătăţirea condiţiilor din închisoare.

După ce Ștefan Dinu, cunoscut drept Fane Căpățână, unul dintre cei care făceau legea în lumea interlopă la începutul anilor 2000, a făcut dezvăluiri uluitoare despre traiul din penitenciare, iar un deținut bulgar a făcut mărturisiri de-a dreptul șocante despre tratamentele barbare la care ar fi supus în spatele gratiilor, o revoltă fără precedent s-a declanșat în penitenciarele din România: aproximativ 2.000 de deținuți cer să fie eliberați.

Astfel, deținuții au formulat o petiție ce este adresată Comisiei Juridice a Senatului României, în care solicită celor ce au putere de decizie ca în legea grațierii să fie incluși și cei care au ajuns în spatele gratiilor pentru furturi mărunte, al căror prejudiciu a fost acoperit.

De asemenea, aceștia se plâng și de faptul că pedepsele cu închisoarea din România sunt mult mai mari în raport cu restul statelor din Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, deținuții fac un apel disperat către autoritățile competente pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. Ei susțin că trebuie să îndure condiții de-a dreptul inumane în penitenciare.

În urmă cu câteva luni, Fane Căpățână a povestit despre condițiile grele de detenție pe care le suportă în Penitenciarul Giurgiu, acolo unde execută o pedeapsă de 10 ani și o lună pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. În documentul care a fost adresat, totodată, și ministrului Justiției, Tudorel Toader, deținutul a vorbit despre bătăi repetate care ar fi administrate pușcăriașilor.

"Acest penitenciar este, în opinia mea, identic cu lagărele de exterminare ale lui Hitler", mărturisea Fane Căpățână.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-29

Mai multe imagini:
Revoltă în PENITENCIARE! Deţinuţii condamnaţi pentru furturi mărunte cer să fie ELIBERAŢI
zoom

TAGURI: furturi, furturi marunte, petitie, detinuti, romania,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...